„Doresc să vă transmit, în primul rând, că numirea mea în funcţia de prefect al judeţului Giurgiu este un fapt care mă onorează, dar mă şi obligă. Privesc această numire ca o responsabilitate, și nu ca un privilegiu.
Vreau să vă asigur că în noua mea calitate voi cere responsabilitate, profesionalism şi implicare din partea tuturor alături de care voi munci, în echipă, astfel încât proiectele şi investiţiile în judeţ să se realizeze fără blocaje administrative, numai în beneficiul cetăţenilor. Voi susţine toate măsurile ce pot conduce la dezvoltarea judeţului, iar în acest scop mă bazez pe colaborarea eficientă atât cu echipa din cadrul Instituţiei Prefectului, cât şi cu reprezentanţii instituţiilor deconcentrate.
De asemenea, vreau să îi asigur pe reprezentanţii mass-media de deschidere şi de transparenţă. Uşa mea va fi mereu deschisă presei, care joacă un rol esenţial în societate, considerând ca fiind foarte importantă informarea obiectivă, corectă şi promptă a publicului.
Şi nu în ultimul rând, transmit mesajul către cetăţeni, asigurându-i că voi încerca, conform competenţelor legale, să rezolv problemele cu care aceştia se confruntă sau pe care le sesizează. Prefectul poate şi trebuie să fie omul de nădejde al cetăţenilor, dovedind prin fapte şi mai puţin prin vorbe că merită demnitatea ce i-a fost conferită”.

PREFECT,
Florentina Stănculescu