Mesajul prefectului judeţului Giurgiu, Aneta MATEI, cu ocazia ZILEI POMPIERILOR din România

0
238

Aniversată în fiecare an pe data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a celebra curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu al celor care salvează vieți.

Zi de zi la datorie, pompierii sunt în permanenţă pregătiţi pentru a lupta cu incendiile, inundaţiile sau cu alte calamităţi, situaţii în care, de nenumărate ori, îşi periclitează propria viaţă pentru salvarea cetăţenilor, a bunurilor acestora, a valorilor materiale şi spirituale ale naţiunii, meritându-şi pe deplin preţuirea, stima şi respectul concetăţenilor, în slujba cărora se află.

La ceas aniversar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Giurgiu se prezintă ca o structură flexibilă, modernă şi eficientă în gestionarea intervenţiilor de orice natură, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor, încadrată cu profesionişti ale căror priorităţi sunt apărarea vieţii, a bunurilor şi protecţia mediului.

La mulţi ani, sănătate şi împliniri pe toate planurile tuturor pompierilor!”