AcasăActualitateMai puține accidente, mai multe persoane implicate...

Mai puține accidente, mai multe persoane implicate…

În primele nouă luni și jumătate ale acestui an, numărul accidentelor în care au fost implicați pietonii sau bicicliștii a scăzut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, numărul deceselor și al răniților grav a crescut, reiese dintr-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu.

Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 15 septembrie 2019, numărul accidentelor ce au avut drept cauză traversarea neregulamentară a pietonilor a fost de 23, soldate cu 5 persoane decedate, 6 persoane rănite grav și 13 persoane rănite ușor. În același interval al anului trecut, numărul accidentelor produse pe fondul traversării neregulamentare a fost de 29, cu 4 persoane decedate, 2 persoane rănite grav și 23 de persoane rănite ușor.

În ceea ce privește numărul accidentelor produse de bicicliști, anul acesta o persoană a decedat și 36 au fost rănite ușor în cele 37 de accidente, în timp ce anul trecut, în 42 de incidente, o persoană a decedat, patru au fost rănite grav și alte șapte rănite ușor.

Pe primele locuri la cauzele producerii accidentelor se situează consumul de alcool, 17 asemenea accidente producându-se, în nouă luni și jumătate, anul acesta. Din păcate, patru persoane au decedat, una a fost rănită grav și alte 26, rănite ușor. În același interval de timp analizat pentru anul trecut, în cele 21 de accidente, o persoană a fost rănită grav și 27, rănite ușor.

Nici oboseala la volan nu este de neglijat, cele patru accidente înregistrate anul acesta soldându-se cu doi morți și 10 răniți grav. În intervalul analizat pentru anul trecut, nu s-a înregistrat niciun eveniment rutier care să aibă drept cauză oboseala.

Tot cu cifra 0 în dreptul numărului de evenimente rutiere, se află, atât anul acesta, cât și anul trecut, folosirea telefonului mobil în timpul condusului, precum și consumul de substanțe psihoactive.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
77 %
1.7kmh
92 %
joi
19 °
vin
25 °
sâm
24 °
Dum
23 °
lun
16 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!