Lucrările de reabilitare a covorului asfaltic, la frontiera cu Bulgaria, continuă pe sensul de ieșire din țară. Care sunt timpii de așteptare…

0
286

În prezent traficul prin P.T.F. Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-a îngreunat și este posibil să crească timpii de așteptare.

Asta din cauza  faptului că autoritățile bulgare execută și în cursul zilei de astăzi lucrări de reabilitare la covorul asfaltic pe sensul de intrare în Bulgaria.

De precizat că traficul prin P.T.F. Giurgiu la autoturisme se desfăşoară în prezent pe câte cinci artere de circulație, pe sensul de intrare în țară și pe câte trei artere de circulație pe sensul de ieșire din țară iar la  autocamioane,  pe sensul de intrare în ţară sunt utilizate patru artere de circulaţie și câte cinci artere de circulaţie, pe sensul de ieşire din ţară.

Conducerea Poliției de Frontieră recomandă tuturor persoanelor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară prin frontiera de la Giurgiu, să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria, astfel încât să se evite aglomerarea punctului de trecere menționat.

Totodată, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, recomandăm utilizarea aplicației Trafic on-line, care este disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră,  www.politiadefrontiera.ro.

În comunicatul primit se menţionează faptul că se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate în condiţiile actuale.

(Jurnal)