Au trecut deja mai multe zile de la „marea asfaltare”, făcută (paranormal), direct peste stratul de pământ și praf de pe unele ulițe ale comunei Oinacu. O asfaltare ce a costat nu mai puțin de 5 miliarde de lei vechi, bani cheltuiți din bugetul, și așa ”prăpădit”, al localității.

O asfaltare ce a fost oferită (cu încredințare directă!), de către cel care pozează de fiecare dată în ”Domnul Perfecțiune”, invitându-ne ironic (atunci când  acceptă să stăm de vorbă cu el), să venim să îl „legăm”, sau ”să îi punem cătușele”, unei firme foarte puțin cunoscute. O firmă ce, pe lângă recordul amintit, de a turna covorul asfaltic direct pe ”țărână”, a mai reușit unul: să asfalteze chiar și noaptea!?

Și, pentru că isprăvile firmei (împreună cu cele ale primarului Laurențiu Burtavel) au fost deconspirate, pe o vreme aproape câinoasă, primarul (ascuns, hoțește, după o remorcă),  împreună cu viceprimarul comunei, au pus voinicește mâna pe câte o lopată, acoperind în grabă, ca pisica, ”mizeriile” rămase în urmă, de la „Marea asfaltare”.

Așa că s-a împrăștiat, cu mare avânt muncitoresc, ”la greu”, piatră spartă pe marginea drumurilor „asfaltate”, deși, doar cu o zi înainte, localnicii tocmai postaseră pe facebook imagini cu băltoacele apărute după o ploaie de doar câteva minute…

Și uite așa locuitorii comunei se întrebau dacă nu cumva la următoarea ploaie serioasă, eventual zăpadă (la iarnă ), va mai rămâne ceva din asfaltul turnat, existând toate șansele ca ulițele de pământ, să reapară, sufocate din nou sub noroaiele pe care vor trebui să le traverseze, ca și până acum, încălțați cu cizme de cauciuc!

Și toate acestea, într-o comună în care primarul ”Perfecțiune” se tot laudă că a scos oamenii din mocirlă, ducându-i direct în paradisul drumurilor europene!!

Dar stați că asta nu e tot! După ce reprezentanții administrației locale au admis aruncarea pietrei sparte pe marginea ulițelor (pentru a lua ochii cârcotașilor), la orele amiezii și-au făcut apariția câțiva reprezentanți ai societății asfaltatoare.

Aceștia au descins la fața locului, luând probe de asfalt pentru evaluarea lucrării. Dar să nu vă închipuiți că probele au fost prelevate de acolo, unde și-au bătut joc de banii contribuabililor din Oinacu, ci doar de pe străzile unde s-a lucrat ca la carte, adică de pe străzile ”apropiaților” primarului Laurențiu Burtavel, după cum ne declarau cetățenii localității.

Atâta timp cât ăștia fac, așa cum fac, nu ne mai facem noi bine…Dacă duc mostrele alea la control, e clar că or să iasă basma curată! De ce oare nu ne-au întrebat și pe noi, ăștia de la talpa comunei, de unde să se culeagă probe? Că le arătam noi locurile care, în mod sigur, îi îngropau pe mulți…Poate că, totuși, autoritățile de control nu vor fi atât de oarbe încât să creadă doar ce li se servește și, în scurt timp, vor face acele controale așa cum scrie la carte”, ne spuneau  revoltați câțiva din locuitorii comunei.

În ceea ce ne privește, deși am încercat în mai multe rânduri contactarea primarului Laurențiu Burtavel, acesta nu a putut fi  de găsit pentru a ne oferi mai multe lămuriri. Probabil că își păstrează explicațiile pentru cei care sunt direct îndreptățiți să le primească: este vorba despre locuitorii comunei Oinacu și, nu în ultimul rând, despre autoritățile statului!

(Jurnal)