Experţii în Drept consultaţi de „Adevărul” susțin că dacă Curtea Supremă menţine decizia Curții de Apel București, de miercuri, atunci Liviu Dragnea, asemenea celorlalte VIP-uri ( Udrea, Bica sau Cosma), ar avea dreptul la reluarea apelului în urma căruia a fost condamnat pentru trei ani şi jumătate de închisoare.

În contextul deciziei Curţii Constituţionale cu privire la completele nespecializate, fostul lider PSD ar putea cere apoi reluarea de la zero a întregului proces.

În cazul lui Liviu Dragnea s-ar putea întâmpla la fel ca în cazul Elenei Udrea sau Alinei Bica, unde s-au anulat condamnările. Odată ce a existat o hotărâre judecătorească definitivă ce a declarat completele de judecători ilegal constituite aceastea au putut formula o contestaţie în anulare prin care să ceară rejudecarea apelului. Nu ştim încă care au fost motivele pentru această decizie, şi cum ar putea arăta o motivare, dar, pur teoretic, el s-ar afla în aceeaşi situaţie”, au explicat experţii în drept. 

Anularea unei hotărâri a CSM are aceleaşi efecte cu anularea unei legi. La fel cum am spus şi atunci când judecătorii CSM au venit cu această hotărâre, o eventuală contestare cu succes în contencios-administrativ deschide posibilitatea tuturor celor implicaţi, indiferent de stadiul procesual, să invoce nelegala compunere a completului şi să ceară rejudecarea apelului. Redeschiderea apelurilor ar face posibilă rejudecarea dosarelor de la zero în contextul deciziei CCR cu privire la completele nespecializate”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.  

Reamintim că, după decizia CCR din 3 iulie prin care Curtea Supremă a fost obligată să instituie complete de 3 specializate pe fapte de corupţie, toate procesele VIP-urilor sunt suspendate până când CCR va publica motivarea deciziei.

În consecință Viorel Hrebenciuc, Darius Vâlcov sau Sebastian Ghiţă nu au altceva de făcut decât să aştepte motivarea CCR pentru a putea cere anularea sentinţei din primă instanţă şi reluarea proceselor de la zero.

Cum în toate aceste procese vorbim de fapte comise cu mult timp înainte, experţii în Drept au subliniat că o reluare a dosarelor s-ar lovi eventual de prescripţia faptelor. Acelaşi lucru ar fi valabil şi în cazul fostului lider PSD, condamnat pentru fapte comise în 2006, ce s-ar prescrie oricum în 2022.  

Care ar fi efectele unei posibile eliberări a lui Dragnea?   Comentatorii politici susţin că o eventuală reluare a procesului lui Liviu Dragnea ar reprezenta o adevărată lovitură pentru Justiţia din România.

O reluare a procesului fostului lider PSD ar reprezenta o lovitură teribilă pentru Justiţie şi pentru România. Un astfel de scenariu ar conduce la evenimente neprevăzute în spaţiul public din ţara noastră. Ne putem aştepta chiar la o reacţie publică ostilă la această «favorizare a infractorului». Tot ce putem spune este că acest amestec al politicului în justiţie nu ar fi posibil fără complicitatea unor persoane din corpul magistraţilor. Vorbim aici de CSM, unde influenţa politică este evidentă, şi a unor instanţe, precum CAB, despre care presa a relatat că se află sub influenţa şefei CSM, Lia Savonea. Acest lucru ne arată cum influenţa politicului asupra justiţiei este posibilă şi din spatele gratiilor”, a declarat Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Universitatea Bucureşti.  

Este o miză în PSD să-l aducă înapoi pe Liviu Dragnea în contextul în care Dăncilă este un lider incapabil. De multă vreme se fac presiuni, se întâmplă lucruri, ca Dragnea să fie eliberat înainte de termen”, declară Stelian Tănase, politolog.  

Judecătoarea Nolden a dat recent două decizii controversate, despre care presa a scris că au fost pe placul Liei Savonea. Astfel, în vară a obligat Secţia pentru procurori a CSM să îi prelungească activitatea în profesie procuroarei Zarafina Puiu de la Secţia Specială după împlinirea vârstei de 65 de ani. În septembrie, printr-o decizie similară a suspendat decizia premierului Dăncilă de a-l concedia pe secretarul de stat Adrian Petcu.

(Jurnal)