De ceva timp, adiacent clădirii administrației Zonei Libere Giurgiu, se întinde silueta impozantă a unei firme cu acționariat mixt, româno-italian, PCM ROM (P& C Automotive), ce acoperă  10.000 mp. concesionați, din care  3120 mp hale și  465 de mp.  birouri.

Investiția se ridică  la 5 milioane de euro, după cum ne spunea directorul general și acționar totodată, Bogdan Pena (foto sus), cât și manager al societății ”Top Technology”, pe care publicația noastră a prezentat-o cu altă ocazie.

De curând am montat o presă nouă, am relocat o presă aflată în cealaltă locație, aparținând societății ”Top Technology”, urmând ca la începutul lunii ianuarie 2020 să montăm o presă mastodont de 1250 de tone. Realizăm părți componente a sistemului de evacuare a gazelor arse de la autoturisme. Noua firmă vine în completarea primei  – SC Top Technology , ce va continua să  producă matrițe, dorința noastră fiind să ajungem în final să producem și piese de exterior ale autoturismului care sunt greu de realizat. O ușă de mașină, o portieră are nevoie de prese mari. În prezent executăm o astfel de lucrare complex, pentru noul Logan care se produce  în Maroc… Avem o comandă de la Dacia. Este vorba despre ușa din spate a autoturismului…Ei ar fi dorit să mergem până la capăt, cu probe aici dar deocamdată nu avem posibilitatea. Însă peste puțin timp vom face toate  astea, cu totul, aici.

Directorul PCM Rom, Bogdan Pena ne spunea că  în cadrul fabricii societății ”Top Technology ”, pe cei 5000 mp, se va continua să se producă  matrițe, în timp ce  la noua firmă se vor realiza piesele pentru BMW, Porsche, Audi, Renault, Volkswagen.

Grupul  Volkswagen interesat de investiția de la Giurgiu

Trebuie menționat că Grupul ”Volkswagen” este principalul nostru client – menționa directorul celor două societăți.  Aici practic lucrăm pentru toată lumea, dar în principal pentru două multinaționale  în ce privește piesele de schimb pentru sistemele de evacuare a gazelor de eșapament auto: FAURECIA (multinațională germane-franceză) și EBERSPAECHER. 

Bogdan Pena ne mai spunea că pe lângă acestea  mai sunt două: Magnetomarelli (italiană), care lucrează mult pentru firma ”Fiat” și BOSAL, la origine fiind o combinație de societate spaniolă cu una cehească.

Intenția noastră, cum vă spuneam la început, este să realizăm și sistemul de asamblat ca sistem de evacuare și catalizator. În acest moment facem câte două piese asamblate/ grafiate, sau punem izolatori pentru reducerea zgomotului de la sistemul de evacuare a gazelor, sperând să ajungem curând să  parcurgem întregul proces tehnologic  ce ne va permite să livrăm piesele către beneficiarul final. Din ultimele discuții cu Grupul Volkswagen, am înțeles că aceștia  sunt foarte interesați să vină în România, să deschidă aici ceva. În mod sigur vor veni pentru manopera mai scăzută la preț, dar și pentru calitatea pieselor lucrate  aici, calitate specifică pentru industria automotive, unde totul e controlat. Nu se intră în producție fără un plan de control pus la pus la presă (ISOIATF). Nu poți să lucrezi dacă nu ai așa ceva pe piața automotive,  pentru  piese de serie.

Unică în România…

Întrebat dacă astfel de unități mai există în România, directorul Pena ne-a spus: 

Unități de producție ca acestea mai există în toată Europa și chiar în România. De exemplu la Pitești, cu o tehnologie însă mai veche. Spre deosebire de ei, noi avem două prese cu transfer pentru lucrări mari… Avem însă și noi prese pe care lucrăm manual, unde numărul de piese realizat este mic.

În zona Piteștiului nu prea sunt prese cu transfer. Se monta abia acum, la o firmă franțuzească  preluată de turci, MPOR. Noi avem déjà două, urmând să o montăm pe a treia…Din câte știu nu  cred că avem în România  la această oră ceva asemănător…

Forța de muncă, o mare problemă!

Directorul Pena se arăta nemulțumit totuși de lipsa forței de muncă. În ciuda tehnologiilor noi, procesul de fabricație fiind aproape integral automatizat, tinerii nu se arată interesați de un astfel de domeniu, deși el face parte din seria profesiilor viitorului – sublinia acesta. În acest context directorul general al firmei ne spunea:

Am avut un tânăr care s-a angajat la noi cu ceva timp în urmă. Era băiat isteț, îl ducea capul…La un moment dat mi-a spus că vrea să plece în Italia, deși eu i-am spus că îmi ia un an de zile să îl pregătesc. M-a rugat să îl recomand unei unități din Italia ce făcea parte din grupul nostru de firme. Cât timp s-a lucrat pe o presă cu transfer, la care stai și te uiți, a fost OK… La un moment dat s-au introdus și matrițele, manual, un proces în care acestea  se iau cu mâna și se mută de pe un post pe altul…”N-am de gând să fac așa ceva…” a fost reacția lui, după care a plecat și dus a fost. Dacă stau doar să se uite fără să facă nimic, totul e foarte bine – mai preciza Bogdan Pena, vizibil descumpănit de această atitudine a tinerilor.

Din fericire în rândul celor 62 de salariați, cât numără noua firmă, se găsesc și persoane de excepție.

Unul dintre ei – ne spunea directorul Pena – este Joița Constantin care a lucrat multă vreme la o fabrică de același profil din afara țării, în Franța, la Renault, în Italia, la firma Fiat, ce la momentul de față  este protagonistul secției de matrițerie din noua firmă.

Calitatea – o condiție stringentă

Referindu-se la modul în care este asigurată calitatea produselor, directorul Pena ne declara:

Sistemul de calitate ISOIATF îți impune să  lucrezi numai în baza unui plan de control ce îți indică cotele esențiale care trebuie verificate, cu ce periodicitate se verifică piesele, cine le verifică. Desenul trebuie să fie prezent, matrița multischimb care indică ce operator poate să lucreze, și totodată cu cine poate fi el înlocuit. Nu are voie să lucreze oricine… Sistemul ”Poka Ioke” este un sistem nou, inovativ,  prin care piesa posibilă a fi rebut,  este  identificată înainte de finalizare, mai preciza Bogdan Pena.   

Profesionalism, rigurozitate, confort și relaxare…într-un cuvânt: PCM ROM – P& C Automotive  

La finalul dialogului purtat cu managerul uneia din cele mai noi și mai spectaculoase investiții din Zona Liberă și respectiv din județul Giurgiu, am avut plăcerea să urmărim întregul proces de producție, în urma unui tur prin secțiile firmei, alături de directorul Bogdan Pena. Fără a exagera, am fost impresionați, sincer de organizarea fără cusur, curățenia și implicarea celor ce lucrau aici, lucru ce li se putea citi pe față. Și mai e ceva ce nu poate fi trecut cu vederea: echipamentele purtate de salariați, extrem de atractive și moderne, care, după cum  am înțeles, sunt destul de costisitoare ca preț, un  detaliu de care directorul Pena a dorit să țină seama. 

De fapt bunul gust poate fi sesizat încă de la intrarea în firma PCM ROM (P& C Automotive), cu fiecare pas făcut pe culoarele din  zona de birouri, unde totul, ușile din  sticlă, mobilierul modern, sistemele electronice performante,  conferă tuturor celor de aici cât și vizitatorilor, o stare de confort și relaxare. Dacă vom adăuga că în rândul dotărilor apare și  o sală de mese credem că am spus totul. Un loc în care salariații pot lua prânzul într-un cadru extrem de ospitalier.  

Una peste alta, mai trebuie spus că prin această investiție extrem de importantă, peisajul economic al orașului și totodată al județului Giurgiu capătă un nou contur, creându-ne speranța relansării activităților productive în acest oraș în care cu câteva decenii în urmă industria pur și simplu duduia…

(Florian Tincu)