În zilele de 20, 21 și 22 mai, în stațiunea Mamaia, are loc team building-ul membrilor USR, la care participă președinții filialelor din toată țara cât și o serie de membri de partid, ce vor participa la două sesiuni de training cu câte 4 workshop-uri.

Evident că la acest eveniment a fost prezent întregul staff al Partidului: președintele interimar – Cătălin Drulă, vicepreședintele USR – Claudiu Năsui și Deputatul Dan Barna, vicepreședinte al USR.

De la Giurgiu au participat președintele Organizației Giurgiu, Ciprian Alexandru, viitorul primar USR al comunei Crevedia (probabil), Daniel Badea și alți câțiva membri din filialele din județ.

Sâmbătă, 21 mai, deschiderea teambuilding-ului a fost făcută de liderul celor 100 de zile de interimat, Cătălin Drulă, chiar pe plaja Hotelului, Riviera din Mamaia, unde au fost cazați toți invitații.

Marea surpriză a constituit-o declarația lui Cătălin Drulă conform căreia acesta a luat decizia de a candida la funcția de președinte al USR.

Acesta a amintit câteva dintre direcțiile ce fac parte din programul propus de către Partid pentru următoarea perioadă, având ca țintă alegerile din 2024: ”Una dintre ele este «Opoziție la monstruozitatea asta de guvernare», iar altul este pregătirea alegerilor din 2024” a declarat Cătălin Drulă.

Sunt extrem de mândru de voi pentru că ați știut să strângeți rândurile și v-ați concentrat pe construcție și nu pe renunțare. De asta suntem aici, ca să sudăm echipa. Suntem, așa cum am spus în ultima vreme, o instituție. USR nu mai e un fenomen, nu mai e o mișcare, ci o INSTITUȚIE! Instituția Opoziției și totodată a liberalismului din România. USR e aici și nu numai că nu plecăm nicăieri, dar o să creștem.

USR este singura alternativă la coaliția asta militaro-socialistă, coaliție falimentară, faliment economic spre care ne îndreaptă și un faliment moral, pe toate planurile, prin numirile pe care le fac, contraselecția de promovări, impresia pe care o lasă în societate” – a mai spus Cătălin Drulă.

Liderul USR a subliniat faptul că acest partid crește de la o zi la alta în sondaje chiar și în cele ale adversarilor politici, amintind că USR și-a dublat numărul de parlamentari din 2016 în 2020, la 80…

El mai spunea că din cauza Pandemiei nu s-au putut vedea… Ne întoarcem în stradă! Luni (n.red. -23 mai) USR iese în stradă în toată țara! Vom merge din ușă în ușă ca să le arătăm oamenilor că suntem alături de ei, că le înțelegem supărările și frustrările resimțite datorită acestei guvernări.

Președintele interimar al USR mai spunea că mare parte a populației României este  nemulțumită cum este guvernată, de la nivel central, promițând că ”Până în 2024 vom vorbi cu milioane de oameni”. 

”Să facem opoziție pe tot terenul… Să nu facem compromisuri, să fim profesioniști în soluțiile alternative pe care le propunem și mai ales să comunicăm… nu există nimic care să subtituie interacțiunea directă.

Cătălin Drulă a mai anunțat totodată că USR a alocat cel mai mare buget pentru comunicare și promovare digitală, din istoria USR.

El a dorit în același timp să amintească celor prezenți că prin filialele din întreaga țară, USR guvernează peste 1,7 milioane de români, prin intermediul primarilor acestui partid, considerând acest lucru ca fiind cea mai bună carte de vizită.

El a mai cerut tuturor useriștilor prezenți pe plaja de la Mamaia și nu numai, să aibă curaj. ”Eu sunt omul faptelor, livrez rezultate concrete, proiecte și mai puține bla-bla-uri sterile. Vreau să vă spun ce cred despre viitorul USR și de ce are nevoie partidul (…) Și anume de trei lucruri: 1. Organizare, 2. Energie și 3. O mână hotărâtă pe volan! (…)

Crezul meu este că vedetismul și politica pe persoană fizică nu produc rezultate durabile. Puterea unui partid vine din organizarea de care vorbeam mai devreme. Eu cred sută la sută în democrație dar democrația nu poate funcționa fără încredere, respect reciproc și fără a delega acea încredere. Fără astea suntem în anarhie” – a mai spus Cătălin Drulă la deschiderea team building-ului USR, desfășurat în aceste zile la Mamaia, în județul Constanța.

(Florian Tincu)