AcasăActualitateLaudă lor, PREOȚILOR!

Laudă lor, PREOȚILOR!

Într-o perioadă în care ar trebui, mai mult ca oricând, să ne întoarcem către sinele nostru sau către cele sfinte, într-o perioadă în care în atenția tuturor au fost, în special, medicii, iată ca au mai fost oameni ce își merită numele de eroi.

„Printre eroii acestor luni s-au aflat și preoții/pastorii. Slujind în biserici deprimant de goale; donând măști și colectând bani pentru spitale; vizitând poate într-ascuns bolnavii și muribunzii care aveau nevoie de Hristos; prohodindu-i pe cei săvârșiți; acuzați de opulență, deși mulți, cu familii mari și fără solidaritatea comunității izolate, au fost lipsiți de resurse; vânați de presă; batjocoriți de harpii demonizate și de sclifosiți al căror nume nu merită pomenit, au respectat tot ce li s-a cerut, ca orice alt cetățean și au făcut eforturi să mențină vie candela credinței așa cum s-a putut. Cinste lor!”, scria Alexandru Papahagi pe facebook.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
7.3 ° C
7.3 °
7.3 °
84%
2.9m/s
89%
S
7 °
D
12 °
lun
14 °
mar
14 °
mie
19 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!