Populaţia României va scădea în acest secol, de la 19,4 milioane de locuitori în prezent, la numai 7,8 milioane în anul 2100.
Cauzele: emigraţia şi rata fertilităţii – numărul mediu de copii născuţi de o femeie – care va ajunge de la 1,56 copii/femeie acum, la numai 1,28 la sfârşitul secolului.
Este estimarea Institutului de Statistică şi Evaluare în Sănătate din Seattle, finanţat de Fundaţia Melinda şi Bill Gates.
Tendinţa în regiunea noastră va fi similară. Astfel, Ungaria va rămâne la rândul ei, cu numai 5,2 milioane de locuitori de la 9,7 milioane de persoane, în prezent, în timp ce Bulgaria va avea o populaţie de numai 2 milioane, comparativ cu cele 7 milioane de acum.
Grecia, Serbia, Slovacia şi Slovenia îşi vor înjumătăţi și ele populaţia, iar Polonia va cunoaşte o cădere demografică catastrofală, de la 38 de milioane, cât numără astăzi, la numai 15 milioane de locuitori!
Şi în ţările din sudul Europei vor fi scăderi majore. Italia de exemplu va rămâne cu numai jumătate din populaţie (doar 30 de milioane în 2100, faţă de 60 de milioane acum), la fel și Portugalia (de la 10,7 la 4,5 milioane) , iar Spania de la 46 la 23 de milioane!
Tendinţa descendentă va fi mai uşoară în statele dezvoltate din vest. Germania va avea 60 de milioane de cetăţeni în comparaţie cu 83 de milioane în prezent.
Franţa va înregistra și ea o scădere, dar mult mai mică, de la 65 la 60 de milioane. De asemenea Marea Britanie, de la 66 la 63 de milioane, în vreme ce Belgia, Irlanda şi Luxembourg îşi vor păstra densitatea actuală.
În concluzie, Europa centrală, estică şi sudică vor pierde aproximativ jumătate din cifrele actuale de locuitori, în vreme ce statele dezvoltate din Occident vor cunoaşte o situaţie relativ stabilă, datorită imigraţiei.
China, prima economie a lumii în 2035
La nivel planetar, populaţia va creşte până în 2064, de la 7,7 miliarde de locuitori în prezent, la 9,7 miliarde de pământeni, apoi va începe să scadă până la 8,8 miliarde în 2100.
Studiul Institutului din Seattle contrazice ultimul raport al ONU, care preconizează o creştere continuă a populaţiei mondiale de-a lungul secolului XXI. Potrivit ONU, Terra ar urma să aibă 9,7 miliarde de locuitori în 2050 şi 10,9 miliarde în 2100.
Diferenţa de 2 miliarde de locuitori indicată de cele două evaluări pentru anul 2100 are la bază o scădere a fecundităţii mai rapidă, datorită educaţiei îmbunătăţite a fetelor şi accesului la mijloace de contracepţie.
Fundaţia Gates este foarte implicată în această direcţie, în ţările sărace ale lumii. Studiul Institutului de Statistică şi Evaluare în Sănătate indică o diminuare a ratei de fertilitate de la 2,37 copii per femeie, la nivel global, la 1,66 în anul 2100.
Conform aceleiaşi prognoze, în 2035 China va fi cea mai mare economie a lumii, poziţie ce va fi recuperată de SUA abia în 2098. China va rămâne la finalul secolului cu numai jumătate din cifra actuală de locuitori (1,5 miliarde acum, 768 milioane în 2100), în vreme ce SUA se va menţine în aceiaşi parametri (325 milioane azi, 336 în 2100)
. În 2100, India va fi cea mai populată ţară a lumii, cu 1 miliard de cetăţeni, în comparaţie cu 1,4 miliarde în zilele noastre. În schimb, în zona asiatică, ţări ca Japonia, Thailanda şi Coreea de Sud îşi vor înjumătăţi numărul de locuitori.
Presiunea africană pentru Europa
În Africa, Etiopia îşi va dubla populaţia, cea a Nigeriei se preconizează că va creşte de aproape patru ori (de la 206 la 790 de milioane), a Ciadului de opt ori (de la 15 la 123 de milioane), iar a Nigerului de aproape nouă ori (de la 21 la 185 de milioane).
Nigeria va fi a doua cea mai populată ţară a lumii, depăşind China.
De altfel, Africa Sub-Sahariană va cunoaşte cea mai mare creştere la nivel planetar: de la 1 miliard astăzi, la 3 miliarde peste 80 de ani. Ceea ce va însemna o presiune migratorie pentru care Europa trebuie să se pregătească, dacă vrea să supravieţuiască. Spre exemplu, atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă stabilite de ONU ar determina o creştere în Africa Sub-Sahariană la numai 1,5 miliarde în 2100, la jumătate faţă de estimarea, din păcate realistă, fundamentată pe absenţa unor progrese majore în regiune.
