Proiectul feroviar București–Giurgiu, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura feroviară a României, rămâne din nou suspendat în aer.
O acțiune deschisă de firma Porr Construct la Curtea de Apel București a fost pusă pe „pauză” după ce magistrații au decis amânarea pe termen nedefinit a pronunțării, invocând nemulțumiri legate de recalcularea pensiilor de serviciu.

Decizia vine după un lung șir de dispute între companii. Alstom – Arcada a fost desemnată câștigătoare de către CFR SA, Porr a contestat, a câștigat o dată, dar ulterior Curtea de Apel a întors situația în favoarea Alstom. Ultima încercare a austriecilor de la Porr s-a lovit de boicotul tacit al instanțelor, care au suspendat ședințele de judecată în semn de protest față de guvernul Bolojan și modificările privind pensiile magistraților.
Astfel, litigiul juridic a fost „îngropat” sub calculele pensiilor speciale, iar infrastructura feroviară a rămas tot la stadiul de promisiuni.
Decizia definitivă consfințește faptul că Alstom rămâne câștigătorul licitației pentru lotul 2 București–Giurgiu, contractul fiind deja semnat în august cu CFR SA. Proiectul vizează:
reducerea timpului de călătorie prin creșterea vitezei trenurilor,
îmbunătățirea siguranței și a confortului,
reducerea poluării și transferul transportului de pe șosele pe calea ferată.
Linia București–Giurgiu are o importanță strategică, conectând Coridorul Rin–Dunăre cu sud-estul Europei prin Podul Prieteniei de la Giurgiu – un punct-cheie pentru transportul spre Bulgaria, Grecia și Turcia.
Însă, dincolo de aceste obiective ambițioase, realitatea rămâne aceeași: trenurile și călătorii așteaptă, în timp ce instanțele își rezolvă propriile dispute legate de privilegii.
(Florian TINCU)


