vineri, noiembrie 14, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate IȘJ Giurgiu: „Giurgiu devine parte din comunitatea Cambridge: parteneriat educațional pentru viitorul elevilor, semnat la Liceul Ion Maiorescu”

IȘJ Giurgiu: „Giurgiu devine parte din comunitatea Cambridge: parteneriat educațional pentru viitorul elevilor, semnat la Liceul Ion Maiorescu”

0
IȘJ Giurgiu: „Giurgiu devine parte din comunitatea Cambridge: parteneriat educațional pentru viitorul elevilor, semnat la Liceul Ion Maiorescu”

Educația fără granițe: școlile din Giurgiu aduc examenele Cambridge mai aproape de elevi!

Un eveniment deosebit  a avut loc la finele săptămânii trecute în Giurgiu, prin semnarea parteneriatului între unitățile de învățământ –  Colegiul Național ,,Ion Maiorescu”, Giurgiu, Liceul ,,Udriște Năsturel” Hotarele, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Bolintineanu”- Bolintin Vale și Școala Gimnazială nr. 1 Bolintin Vale.

În cadrul acestui parteneriat, Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, așa cum declara Alina Mecla, inspector general (foto 1), școlile vor putea derula examene Cambridge sub coordonarea Centrului autorizat de la Colegiul Național ,,Ion Maiorescu”.

                     Foto 1.

Datorită colegei mele, inspector școlar pentru proiecte educaționale, Camelia Bădălău, profesor de limba engleză, am reușit să extindem un proiect ce a luat naștere în Colegiul Național Ion Maiorescu și care reușește cumva să meargă în întreg județul Giurgiu către alte școli gimnaziale și licee, ceea ce pune la dispoziție actualul sistem de învățământ , să se extindă și la nivelul  județului Giurgiu. Este foarte important să știți că în urmă cu 12 ani aici în Colegiul Maiorescu a luat ființă un proiect și anume obținerea de certificate Cambridge, care s-a extins astăzi în urma semnării unui contract cu mai multe școli din județ, în două licee și o școală gimnazială ” – a menționat prof. Alina Meclea.

Tot în cadrul evenimentului, Aniella Georgiana Bușilă (foto 2), consultant educațional a vorbit celor prezenți la eveniment, despre modul de obținere a certificatelor Cambridge.

              Foto 2

Cambridge,  în școlile giurgiuvene – un pas mare pentru educația de calitate

Domnia sa a explicat de fapt ce face Cambridge: examene pentru non nativi, indiferent de vârsta lor, materialele care să-i ajute atât pe profesori cât și pe elevi să obțină rezultate bune la examenele de Cambridge și evident cursuri de calificare pentru profesori.

La rândul său, prof. Camelia Bădălău (foto 3), a precizat: „Mă bucur că am reușit să realizez comunitatea giurgiuveană Cambridge pentru că acest lucru aduce un plus valoare comunității noastre și școlilor evident. Toți copiii au nevoie de educație de calitate… iar prin  acest lucru vom creea vizibilitate comunității noastre în acest mediu internațional ce se numește Cambridge.„ 

 Foto 3

La finalul acțiunii, inspectorul general al IȘJ Giurgiu, prof.  Alina Meclea a spus printre altele: „…nu toți copiii au posibilitatea de a  se deplasa în București, iată de ce  aducem noi evaluările la ei, pregătirea de care au nevoie.” 

Și astfel Giurgiu intră pe harta internațională a educației, printr-un parteneriat pentru examenele Cambridge, un proiect care unește școlile județului.  Un pas mare prin care Giurgiu este mai aproape de standardele internaționale, în timp ce liceele și școlile locale devin centre Cambridge.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
5.3 ° C
5.3 °
5.3 °
87 %
1.2kmh
0 %
vin
11 °
S
16 °
D
15 °
lun
18 °
mar
14 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com