IPJ Giurgiu: „Pentru polițiștii giurgiuveni, siguranța în școli reprezintă o prioritate”

0
353

Astăzi, 13 septembrie, 235 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, acționează în zona unităților de învățământ din județ, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

„Pentru polițiștii giurgiuveni, siguranța în școli reprezintă o prioritate. Astfel, pentru ca noul an școlar să înceapă și să decurgă în liniște și siguranță, fiecare unitate de învățământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestră ale polițiștilor, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și a pleca de la școală.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară se vor deplasa, pe parcursul anului școlar, la sediul unităților de învățământ preuniversitar, pentru asigurarea unui climat optim de siguranță în școli și pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite.

De asemenea, polițiștii de la rutieră vor fi prezenți în zona adiacentă școlilor, pentru fluidizarea și siguranța traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învățământ și pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicați elevii.

Pe parcursul anului școlar, polițiștii vor organiza activități informativ-preventive, destinate elevilor și cadrelor didactice, ce au ca scop prevenirea producerii evenimentelor negative și creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.

Ne dorim ca anul școlar să continue așa cum a început, în condiții de siguranță și cu prezență fizică a elevilor în unitățile de învățământ, fapt pentru care recomandam tuturor să respecte măsurile de protecție impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes” – transmite IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)