O situație mai puțin fericită m-a făcut să surprind recent pe retină, câteva dintre carențele sistemului de sănătate giurgiuvean, lipsuri de care se vorbește tot timpul într-un cadru general, dar niciodată concret, cu degetul pe rană.

Deseori suntem tentați să dăm vina pe medicii de la Urgență, că nu ne bagă suficient în seamă pe cât ne-am dori noi, pe asistenții spitalului că nu ne dau importanță, pe ambulanțieri că nu vine Salvarea la timp, pe brancardieri că nu îi găsești atunci când ai nevoie de ei, pe infirmiere că nu sunt suficient de atente cu igiena saloanelor și, în cele din urmă, supărați, dăm vina pe toți cei ce asigură serviciile medicale în cel mai solicitat sistem din România, sistemul de sănătate.

Toată lumea dorește să fie tratată impecabil, să nu aștepte atunci când are o problemă de sănătate, mai ales atunci când pacientul vine în spital copleșit de durere, de neputință și, nu în ultimul rând, de lipsurile materiale.

Puțini dintre noi sunt conștienți că și aici, peștele tot de la cap se împute! Sănătatea a fost și rămâne în continuare un domeniu subfinanțat cronic. Unii au crezut că dacă cresc salariile personalului calitatea actului medical va crește. Nimic mai fals! Degeaba dai bani medicilor și asistentelor, dacă nu le pui la dispoziție și o bază materială adecvată.

Am văzut zilele trecute cu ce lucrează personalul medical pentru  a-i trata pe bolnavii giurgiuveni și atunci am înțeles… Este revoltător! Feșe și pansamente care se destramă, echipament de protecție de proastă calitate și multe, multe altele. Lista accesoriilor medicale deficitare este extrem de lungă: de la branule, seringi, robineți perfuzie, perfuzoare, comprese și până la mănusi de examinare, halate medicale, bonete sau banalele măști de protecție, care sunt în continuare achiziționate pe baza unui singur criteriu: prețul cel mai mic!

Deși Legea achizițiilor, modificată cu ceva timp în urmă,  menționa că achiziția produselor necesare desfășurării activității în orice instituție a statului, trebuie să se facă în cadrul unui raport rezonabil calitate-preț, în continuare cei ce se ocupă de acest capitol sunt grevați de spaima costurilor.

Încercați să constatați singuri din ce material sunt confecționate echipamentele salariaților de la Ambulanță, de exemplu… O să vă cruciți! Un material plastic, ordinar, care la temperaturi ridicate devine un adevărat instrument de tortură.

Am fost întâmplător martorul ocular al unei scene grotești, în care angajații de pe Ambulanță s-au chinuit, timp de minute în șir, la 37 de grade, să urce în mașină un pacient de circa 200 de kilograme! Așa am aflat că „luptele” cu kilogramele pacienților sunt zilnice și că fără o pregătire fizică consistentă, nu ai ce căuta în acest serviciu.

Am văzut brancardieri care fac probabil zeci de kilometri pe o tură, suportând toate mofturile pacienților, uneori jignirile aparținătorilor acestora, cu calm, răbdare și resemnare.

Am văzut asistente la UPU mâncând în grabă pe un colț de masă, în timp ce medici sau colegi de tură strigau la ele să intervină în două, trei sau în nouă locuri deodată (dacă se poate!). Oameni ca noi, cărora li se cere să rămână mereu zâmbitori și îngăduitori cu toți cei care îi privesc adesea ca pe niște servitor… Oameni ca noi, care sunt acuzați, deseori nejustificat, pentru orice fleac.

Un cunoscut medic din UPU, care urmează în foarte scurt timp să iasă la pensie, mărturisea că a ajuns la capătul puterilor. Ar mai fi putut rămâne o vreme, dar nebunia anilor petrecuți aici i-a fost de ajuns, după cum mărturisea. Oameni mutilați în accidente, indivizi beți, bătuți, cu plăgi deschise, acuzând infarcturi, fracturi de membre… toate astea au transformat această secție într-o stație ticsită cu pasageri ce vor să urce pentru a mai câștiga un strop de viață.

Din păcate mulți vin aici ca la medicul de familie. Pentru orice durere de cap, hai la „Urgențe”! Din păcate pentru cei grăbiți, aici nu se aplică regula: ”primul venit, primul servit!” Doar pacienții cu afecțiuni grave au prioritate.

Vizionam, nu de mult, un film american în care un pacient a așteptat 4 ore la Urgențe pentru a-i veni rândul, fără să scoată un sunet măcar… Nu mi-a venit să cred. La Giurgiu mulți dintre cei ce apelează la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului devin deja vocali în primul sfert de oră, dornici de a fi serviți cât se poate de repede, uitând că aici nu este restaurant și că salariații nu sunt nici chelneri și nici ospătari.

Este exclusă ipoteza că cineva și-ar permite în acest loc să stea la cafea în timp ce pacienții se „aolesc” pe holuri! Chestia asta cu cafeaua este tipică doar funcționarilor din instituții, acolo unde trebuie să te înarmezi cu răbdare pentru a putea învinge blazarea și miserupismul celor din spatele ghișeelor.

Un reputat chirurg giurgiuvean, Niculae Dinu, o legendă, pe tărâm medical, a acestui oraș de provincie, îmi releva situația „de facto” a spitalului. Într-o cămăruță cât o bucătărioară de vară, cei din secția chirurgie a UPU sunt obligați să trateze bolnavii, să intervină chirurgical asupra lor, să îi consulte și să le prescrie tratamente. Toate acestea într-un sigur loc de circa 30-40 metri pătrați, în care sunt înghesuiți ca sardelele, medici, bolnavi, asistente și uneori chiar și aparținători…

Și toate acestea se perpetuează, în ciuda dorinței noului director al Spitalului, Dragoș Chivu (un giurgiuvean neaoș, „open mind”),  de a mișca ceva în locul ăsta anchilozat, în care până mai ieri, exista obiceiul ca orice caz mai grav să fie trimis către Capitală. Și asta pentru că, din nefericire, dincolo de neajunsurile amintite mai sus, marea problemă a acestui Spital sunt specialiștii. Medici care, după un scurt stagiu, ori caută loc în vreo clinică din București, ori fug să lucreze afară pe bani de bani. Lipsa de atractivitate a orașului, imposibilitatea de a le pune la dispoziție o locuință, îi transformă pe tinerii medici, volens-nolens, în navetiști.

Toate aceste lucruri ar trebui să îi alarmeze pe politicienii noștri, aflați în funcții de decizie, să fie unul din punctele permanente ale agendei lor de lucru. Demersurile lor ar putea corecta cursul acestor disfuncționalități ce ne afectează în mod direct sănătatea!

Întorcându-ne la cei ce prestează în acest sistem, să nu credem însă că toți sunt niște îngerași. Unii dintre ei dovedesc că sunt mai degrabă niște… Demoni! Dar nu asta am dorit să scot în evidență în rândurile de mai sus. Am vrut doar să vă conving că în instituții ca Ambulanța, SMURD-ul sau serviciul de Urgență, oamenii chiar își fac datoria, luptându-se aprig pentru viața semenilor lor.

Nu este ușor deloc să te încarci în fiecare zi cu problemele de sănătate ale oamenilor ce îți trec prin mână, cu grijile și necazurile lor, stând de atâtea ori cu moartea la sfadă…

Tocmai de aceea vă invit ca, atunci când le solicitați ajutorul, să aveți mai multă îngăduință și mai mult respect față de ei. Asta pentru că în ciuda tuturor acestor lipsuri din sistemul de sănătate, lipsuri pe care le-am înșiruit aici, încă mai există oameni dispuși să ne ajute să urcăm în trenul pe care sperăm să îl mai prindem măcar o dată atunci când, întinși pe o brancardă, ajungem aici.

Iată de ce,  eu unul fac o adâncă reverență plină de recunoștință, în fața lor, mulțumindu-le, de fiecare dată când îi întâlnesc, că există!

(Florian TINCU)