Întâlnire de lucru a directorilor D.G.A.S.P.C. din țară, în localitatea Comana, județul Giurgiu

0
395

„În comuna Comana, județul Giurgiu, a avut loc în perioada 15-16 septembrie 2022 o întâlnire de lucru la care au participat directori ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din întreaga țară. Evenimentul a fost organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu asistența tehnică oferită de UNICEF România.

Întâlnirea a prilejuit participanților analizarea stadiului în care se află în prezent sistemul de protecție specială și prezentarea dificultăților cu care Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului se confruntă în prezent, atât ca efect al pandemiei cât și ca urmare a actualului context economico social puternic afectat de factori externi, precum conflictul armat din Ucraina.

Au fost discutate soluțiile ce pot fi avute în vedere pentru depășirea dificultățile cu care se confruntă sistemul de protecție a copilului, precum și prioritățile și perspectivele în domeniul protecției drepturilor copilului.

De asemenea, temele de dezbatere ale reuniunii la care au participat directorii  Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară, reprezentanții  Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, d-na Elena Tudor, au prilejuit  discuții și analize legate de strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului, finalizarea procesului de dezinstituționalizare, standarde de cost precum și legea privind prevenirea separării copilului de familie, prin care vor stabili norme clare pentru intervenția autorităților în cazul copiilor și a familiilor în situații dificile” informează reprezentanții D.G.A.S.P.C. Giurgiu.

(Jurnal)