Conform situației centralizate și actualizate privind situația epidemiologică la nivelul județului Giurgiu, la data de 13.09.2021 avem în izolare instituționalizată sau spitalizate un număr de 37 de persoane, dintre care 18 persoane sunt spitalizate la Bolintin Vale şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru, 19 dintre aceștia fiind spitalizați la Spitalul Județean Giurgiu.

Am dorit să știm situația privind numărul persoanelor internate la Spitalul Județean Giurgiu și pentru aceasta am luat legătura cu directorul spitalului, doctorul Dragoș Chivu care ne-a comunicat printre altele că „ la data de 13 septembrie în Spitalul Giurgiu existau un număr de 19 persoane internate cu Covid 19 și un număr de 15 persoane aflate în așteptarea rezultatului în unitatea de primiri urgențe a spitalului județean (UPU).

La ora realizării acestui articol (12.30), dintre cei 15 suspecți, au fost confirmați un număr de 9 persoane, care vor decide în funcție de starea sănătății, dacă vor rămâne sau nu spitalizați”.

Tot directorul spitalului ne-a mai comunicat că o parte dintre cei deja internați au nevoie de oxigeno-terapie, starea lor de sănătate fiind medie  spre gravă, urmând mai mult ca sigur să fie transferați către spitalele ce au și secții ATI Covid.

Tot directorul spitalului ne mai declara că numărul Ambulanțelor ce aduc pacienți suspecți de Covid crește pe zi ce trece.

Din păcate, Spitalul Județean Giurgiu nu are secție specializată ATI Covid, cazurile grave necesitând transferul lor către spitale specializate COVID.

(Jurnal)