AcasăActualitateINCREDIBIL! Deşi este asigurat la CNASS, un român riscă să moară prin...

INCREDIBIL! Deşi este asigurat la CNASS, un român riscă să moară prin înfometare dintr-un motiv neobişnuit. A dat statul în judecată!

Un pacient operat în 2018 care ar avea nevoie de nutriţie parenterală permanent a acţionat în instanţă statul român şi cere emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care instituţiile să fie obligate să soluţioneze problema pacienţilor, ca o condiţie obligatorie pentru supravieţuire.

Procedura, al cărei cost se ridică la aproximativ 5.000 de lei lunar, nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate. Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a transmis că, fără asigurarea acestei hrăniri, „pacientul este condamnat la moarte prin înfometare”, informează News.ro.

„Susţinem, împreună cu avocatul Cristian Băcanu, demersurile legale ale pacientului Miron Visarion, care a început astăzi acţiunea în justiţie împotriva Statului Român (prin instituţiile abilitate), pentru a-şi obţine dreptul la viaţă pentru el dar şi pentru alţi pacienţi care depind de asigurarea nutriţiei parenterale la domiciliu pentru a supravieţui. Pacientul Miron Visarion cere emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, precum şi ca statul să ia măsurile necesare pentru a soluţiona problema pacienţilor care necesită nutriţie parenterală zilnic ca o condiţie obligatorie pentru supravieţuire”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

Potrivit sursei citate, hrănirea prin nutriţie parenterală este un tratament postoperator care, în cazul pacienţilor care suferă de sindromul intestinului scurt, reprezintă o condiţie obligatorie pentru supravieţuire.

„În lipsa acestui tratament, care constă în perfuzii zilnice cu substanţele nutritive necesare organismului pe care o persoană sănătoasă şi le asigură prin absorbţia în organism a meselor de peste zi pe care le poate asimila normal, pacienţii cu disfuncţii intestinale permanente sunt condamnaţi la moarte prin înfometare”, se mai arată în document.

În România, nutriţia parenterală este asigurată gratuit doar în secţiile de anestezie şi terapie intensivă a spitalelor (în regim de internare) – conform protocolului ATI existent. Nutriţia parenterală nu este asigurată în ambulator sau în regim de îngrijire a bolnavului la domiciliu.

„Odată ce pacientul cu disfuncţie intestinală permanentă este externat din secţia ATI (avându-se în vedere că bolnavii cronici nu pot petrece tot restul vieţii într-o secţie ATI), acesta riscă să moară prin înfometare. În aceste situaţii, pacientul şi familia trebuie să realizeze nutriţia parenterală la domiciliu, pe cheltuială proprie, chiar dacă asigurarea de sănătate este plătită la zi. În urma unei intervenţii chirurgicale pentru anevrism de arteră mezenterică superioară făcută în august 2018, pacientul Miron Visarion a rămas cu o lungime de intestin subţire restant care nu îi permite supravieţuirea fără nutriţie parenterală, conform Referatului medical întocmit la data de 15.01.2019 în cadrul Institutului Clinic Fundeni. Aflat la domiciliu, el este obligat să îşi platească integral costul hranei perfuzabile şi al medicamentelor necesare, în sumă de peste 5.000 lei lunar, fără să poată deconta nimic prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi fără îngrijire la domiciliu”, a mai transmis Asociaţia.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
9.5 ° C
9.5 °
9.5 °
94%
2.7m/s
46%
S
9 °
D
19 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!