AcasăActualitateIncendiu într-un apartament din Mihăilești, provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

Incendiu într-un apartament din Mihăilești, provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

Un incendiu a izbucnit azi-noapte într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din orașul Mihăilești. Proprietarii locuinței s-au autoevacuat la timp și, din fericire, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Secției Mihăilești, care s-au deplasat cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială SAJ. În momentul sosirii echipajelor, apartamentul era inundat de fum, iar în sufragerie ardeau mobilier, materiale textile și un televizor.

După lichidarea incendiului, specialiștii au stabilit că focul a pornit de la o lumânare sau candelă lăsată aprinsă nesupravegheată, adică foc deschis în spațiu închis – o cauză frecventă a incendiilor domestice.

ISU Giurgiu: „O clipă de neatenție poate provoca o tragedie”

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu reamintesc cetățenilor importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor în locuințe.

Pentru a evita producerea unor evenimente similare, pompierii recomandă:

  • să nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate – stingeți-le înainte de a părăsi încăperea;

  • să opriți flacăra înainte de a muta lumânarea;

  • să folosiți suporturi stabile și rezistente la căldură;

  • să nu amplasați lumânările lângă materiale inflamabile (mobilier, perdele, ziare etc.);

  • să nu le lăsați la îndemâna copiilor sau a animalelor de companie;

  • și, foarte important, să nu adormiți niciodată cu lumânările aprinse.

Pompierii giurgiuveni atrag atenția că un moment de neglijență poate duce la pierderi materiale semnificative sau chiar la tragedii.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
8.5 ° C
8.5 °
8.5 °
76%
0.2m/s
2%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!