În municipiul Giurgiu se deschid noi șantiere

0
499

În municipiul Giurgiu, se lucrează intens pentru reabilitarea și modernizarea mai multor tronsoane de drum, ceea ce va duce în viitorul nu prea îndepărtat la creșterea siguranței rutiere și a confortului locuitorilor, să nu mai vorbim de estetica municipiului care va căpăta, ceea ce fiecare dintre noi își dorește… un aer european.

„Așa cum a fost menționat în momentul semnării ordinului de începere a lucrărilor aferent proiectului de mobilitate urbană vestic al municipiului Giurgiu, lucrările au demarat pe strada Ramadan, tronsonul cuprins între șoseaua Sloboziei și strada Nucului. Prima etapă a lucrărilor constă în spargerea betonului existent, care este extrem de deteriorat, iar ulterior se va trece la excavații, până la cota stabilită in documentația tehnică.

În paralel, lucrările continuă și pe strada Gării, unde se lucrează la borduri, la trotuare și la montarea căminelor geiger. În jurul datei de 15 noiembrie va începe turnarea primului strat de mixtură asfaltică.

Pe strada Tineretului, pe prima jumătate din cel de-al doilea tronson se întinde stratul de balast, iar în cea de-a doua jumătate, având în vedere starea foarte deteriorată a terenului de fundare, sunt efectuate extraexcavații și blocaje de piatră spartă. Sunt întâmpinate probleme majore din cauza numărului mare de cămine, a diferitelor conducte și cabluri electrice din perimetrul săpăturii, însă în ciuda acestor impedimente lucrările progresează”, informează Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)