Vineri, 25 februarie armatele lui Vladimir Putin se aflau în Insula Șerpilor, la doar 45 de km de România. În contextul invaziei Ucrainei de către trupele rusești și apropierea tot mai mare a acestora de granițele cu țara noastră și a escaladării violențelor se va pune problema punerii în funcționare a adăposturilor antiaeriene.
Iată de ce, la ultima întâlnire cu presa locală a primarului Adrian Anghelescu de vineri, 25 februarie, acesta a fost întrebat de jurnaliști, câte din adăposturile existente în Municipiu sunt funcționale la acest moment.
Primarul Anghelescu a precizat că există o listă și un plan în acest sens, ce sunt anual verificate de către ISU Giurgiu, dându-se un aviz special pentru imediat următorul an.
El mai preciza că la acest moment în municipiu există 19 adăposturi funcționale în caz de bombardament.
Totodată primarul Municipiului spunea că în sprijinul ucrainienilor ce duc lupte crâncene în aceste zile cu armatele rusești, s-a gândit că, în zilele următoare ar fi extrem de oportună o donare de sânge din partea sa și a cetățenilor ce au permisiunea medicală de a face acest gest umanitar.
(Jurnal)