Conform Institutului Național de Statistică, numărul copiilor născuți în 2018 a ajuns pentru prima dată în istoria recentă la valoarea de 188 de mii de persoane.

 Astfel, așa cum Edupedu.ro a scris încă de pe 30 ianuarie, anul trecut în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima jumătate de secol. Practic, de la decretul dat în 1966 de Nicolae Ceaușescu, nu s-au mai născut atât de puțini copii într-un singur an la noi în țară.

În 2018 s-au născut doar 188.755 de copii, au fost chiar mai puține nașteri și față de anul de criză 2011 (196.242 copii născuți), an în care în România s-au luat măsurile de austeritate (de ex. reducerea salariilor în sectorul bugetar, concedieri masive, limitarea indemnizației concediului de creștere a copilului prin plafonarea indemnizației în timp și cuantum) și an în care România trecea printr-o perioadă de criză majoră.

Numărul anual de nou-născuți nu a mai scăzut atât de mult din 1967, anul următor decretului dat de Ceaușescu, decret prin care a interzis avorturile și metodele contraceptive. Potrivit datelor Academiei Române și INS, anual între 1970 și 1989 s-au născut câte 360 de mii de copii, în medie. În 1989 s-au născut 369.000 de copii, iar în 1990, numărul a fost de 314.746. De atunci natalitatea a scăzut aproape continuu, cu ușoare reveniri. Până acum, însă, 188.755 de nou-născuți nu am mai avut din anii ’60.

În total, ne spunea dr. Bogdan Samoilă, pe parcursul anului 2018 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu au venit pe lume un număr de aproximativ 600 de copii, din care 12% au fost prematuri. Din păcate, ne confruntăm cu o scădere a natalităţii, a numărului de naşteri de la an la an, în primul rând din cauza îmbătrânirii populaţiei. Apoi, o altă cauză o constituie faptul că tineretul pleacă din Giurgiu, dau naştere unor copii în alte oraşe sau chiar peste hotare, astfel că nu se înregistrează ca naştere la noi, spunea dr. Samoilă.

(Jurnal)