Guvernul a adoptat proiectul de lege privind militarii voluntari: tinerii între 18 și 35 de ani pot face 4 luni de armată plătită
Guvernul României a adoptat joi, 2 octombrie, proiectul de lege care introduce conceptul de militar voluntar în termen, destinat tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani. Aceștia vor putea efectua un stagiu militar de patru luni, în cadrul Armatei Române, fiind remunerați la final cu echivalentul a trei salarii medii.
Noua lege modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, urmând să creeze o categorie distinctă de personal: „soldat/gradat voluntar în termen în structurile aparținând Ministerului Apărării Naționale”.
De asemenea, proiectul prevede ca foștii polițiști și polițiști de penitenciare să fie incluși în categoria rezerviștilor, pentru a asigura resursa umană necesară structurilor din cadrul Poliției Române și Administrației Naționale a Penitenciarelor, în caz de război.
„Patru luni de zile, tinerii vin, fac Armata voluntar și rămân în această rezervă operațională. Propunem ca, după această perioadă, să fie remunerați cu trei salarii medii. Vom vedea în ce formă finală va ieși proiectul din Parlament”, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.
După finalizarea stagiului, voluntarii vor rămâne în rezerva operațională a Armatei și vor participa periodic la instruiri, testări și sesiuni de refamiliarizare cu noile tipuri de armament.
Documentul urmează să ajungă în Parlament, cu solicitare de dezbatere și aprobare în regim de urgență.
Sursa: CursDeGuvernare
Foto: G 4 Media
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
13.3
°
C
13.3
°
13.3
°
58%
0.6m/s
21%
lun
13
°
mar
26
°
mie
24
°
J
25
°
vin
28
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
