Grădinițele și rețelele termice, prioritățile Societății ”Apa Service” în această perioadă. Municipiul mai are încă străzi cu branșamente de peste 100 de ani!

0
154

Întrebat care sunt prioritățile la acest moment ale Societății ”Apa Service” , directorul Alexandru POPESCU ne spunea recent:  Sunt foarte multe probleme cu care ne confruntăm , iar noi încercăm să ajutăm cum putem…

 Foto: Alexandru POPESCU – director Societatea ”Apa Service”

Pentru că suntem la început de an școlar evident că unitățile școlare sunt prioritatea noastră…Lucrăm la  acest moment la Grădinița nr. 9,  situată în cartierul Tineretului, unde sunt foarte mulți copii aduși,  din cauza faptului că alte grădinițe nu au fost  încă deschise, iar cea din spatele magazinului ”Andy Market” , la rândul ei, nu se va deschide căci încă nu s-au terminat lucrările de reparații.

La această grădiniță pe care o aminteam sunt  probleme cu canalizarea exterioară care este extrem de veche. Primăria Giurgiu și-a dat acceptul să ne ocupăm de ea, alocându-ne fonduri pentru repararea ei. Am făcut deocamdată o curățire căci acolo sunt lucrări de amploare. În plus  mai avem acolo probleme și la subsolul grădiniței cu rețelele de apă și canal.  

O altă grăfiniță unde este nevoie de intervenția noastră este ”Scufița Roșie”,  situată  în  apropierea Pieței Centrale. Acestea ar fi primele priorități,  ținând cont, așa cum subliniam,  de faptul că de luni începe un nou an școlar – ne spunea directorul Apa Service.

Cum era și firesc, în contextul apropierii sezonului rece, am dorit să aflăm care este situația rețelelor termice din Municipiu, știut fiind că majoritatea giurgiuvenilor sunt abonați ai sistemului centraalizat de încălzire.

Avem la acest moment destule  lucrări în Municipiu, de reabilitări rețele termice. Cele mai mari sunt cele de la Liceul nr. 2 unde se schimbă conductele de energie termică cu o țeavă preizolată cu spumă poliuretanică și o folie de polietilenă. Când a plouat s-au surpat malurile, iar ea fiind flotantă,  apa din șanț a ridicat-o în partea de sus.  Sunt vreo 7 racorduri rupte, acolo… Așteptăm acum constructorul ca să îi dea o  poziție finală  acestei țevi de termoficare și să o astupe cu nisip  ca să nu ne trezim mâine, poimâine, că vin alte  ploi… Căci nu poți să le repari astăzi și mâine să o iei de  la capăt – mai spunea Alexandru Popescu.

Se lucreză și pe șoseaua Tineretului, unde încă mai descoperim capace care au fost astupate…Din fericire nu se mai fură cum se întâmpla cu ceva vreme în urmă, probabil pe fondul măsurilor coercitive luate la nivelul  centrelor de colectare a fierului vechi., care nu au mai primit așa ceva.

Mai avem o lucrare pe strada Gării, de la Policlinică și până  la bariera Alexandriei, unde sperăm să nu avem prea mari probleme, căci aceste lucrări de reabilitare ale străzilor, din punctul meu de vedere, nu au fost făcute chiar cum trebuia. Am înțeles că la acel moment nu a fost permisă finanțarea  lucrărilor de instalare de rețele de infrastructură ( apă/canal…) de reabilitare a lor, proiectul fiind acceptat doar în această formă. În acest context Primăria Giurgiu va trebui să găsească surse de finanțare căci dacă îmi permiteți aș spune că nu putem să punem o pătură de aur peste un cadavru…

Mai trebuie  amintit și faptul că sunt încă străzi în Municipiu unde nu au mai fost înlocuite branșamentele de peste 100 de ani! Pe strada ”I.C Brătianu” avem o astfel de situație unde branșamentele sunt din plumb, încă din anii 1920…Și pe strada ”1907” avem o situație similară, o zonă tot cu branșamente din plumb. Toate acestea urmează a intra în lucru de la anul, după câte am înțeles, într-un program de reabilitare a străzilor, sperând ca până atunci să se găsească și fondurile necesare. Mai trebuie spus că lucrările trebuie făcute bine pentru că asfaltul  ce va fi turnat  cu bani europeni, să nu mai fie spart ulterior, pierzând astfel garanția lucrării.

În județ, din fericire, nu avem situații deosebite…O singură  problemă ar fi, la Bolintin Vale unde ni s-au ars pompele de apă și unde așteptăm părerea unui specialist, ca să vedem care a fost cauza defecțiunii, dar lucrurile sunt sub control căci mai sunt acolo încă două puțuri care ne asigură necesarul de apă – mai preciza directorul societății Apa Service, Alexandru Popescu.

(Florian Tincu)