Deși în mai multe localități din țară, încă de la primele ore ale dimineții apăruseră cozile la ghișeele direcțiilor de impozite și taxe sau la casele de pensii, nu același lucru s-a întâmplat la Giurgiu. 

O bună coordonare a activității a făcut ca, la Direcția de Impozite și Taxe Locale din Giurgiu să nu fie mai mult de 10 – 12 persoane care să aștepte afară, pentru a putea intra în clădire. 

Permitem accesul a maxim două persoane la ghișee – casierii, pentru plăți. Am organizat fluxul pentru a nu exista aglomerație în interior la birouri sau casierii! De asemenea, câteva sute de giurgiuveni ne-au cerut documente on-line… Certificate Fiscale, și-au declarat bunurile on-line, etc. Acesta este un lucru bun, lumea se duce spre on line….! Greu, la Giurgiu, dar încet-încet toți observă că e mai simplu și mai comod! În situația noastră, având clădirea cu spații mici, nu ne putem permite să-i lăsăm pe toți să intre și în același timp să respectăm și regulile de distanțare socială! De asemenea, obligatoriu cei care intră în clădire trebuie să aibă mască! Deși unii s-au arătat nemulțumiți de această regulă, cerându-ne nouă să îi dotăm cu acest „accesoriu”, trebuie să le precizez cârcotașilor că legea nu spune că instituțiile sau magazinele trebuie să pună la dispoziția oamenilor măști de protecție!”, a precizat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, Laurențiu Țintea, directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale Giurgiu. 

(Jurnal)