Autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare în Germania, în contextul pandemiei de COVID-19, începând cu data de 3 octombrie, ora 00:00. Conform noilor reglementări, românii care prezintă la intrarea în Germania numai documentul care atestă un rezultat COVID negativ vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile.

Astfel, România a fost inclusă în lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care sosesc din România pot intra în Germania în următoarele condiții:

1. Prezentarea unuia dintre următoarele 3 documente:

  • document care atestă rezultatul negativ al testării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip PCR (efectuate cu maximum 72 ore anterior sosirii) și cele antigen (efectuate cu maximum 48 ore anterior sosirii). Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la testarea pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2;

  • document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19, cu unul dintre vaccinurile omologate la nivelul UE, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea rapelului sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Nu este obligatorie prezentarea certificatului verde;

  • document care atestă trecerea prin boală (infectarea cu virusul SARS-COV-2). Acesta trebuie să fi fost emis de către un laborator medical, într-o perioadă cuprinsă între cel puțin 28 zile și cel mult 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Federale Germania. Este admisă și prezentarea cumulativă a documentului care atestă trecerea prin boală, împreună cu cel care atestă vaccinarea cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene.

  • Documentele menționate anterior trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă și pot fi prezentate în format fizic sau electronic.

2. Înregistrarea, anterior deplasării, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de. Această obligație este valabilă și pentru persoanele care s-au aflat pe teritoriul României în ultimele 10 zile anterior deplasării. În situații excepționale, atunci când nu este posibilă înregistrarea online prin intermediul portalului, pasagerii trebuie să completeze înregistrarea pe suport de hârtie.

Persoanele care prezintă la intrarea în Germania numai documentul care atestă un rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile și au obligația, imediat după sosire, de a se deplasa direct spre locuință.

Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, după o perioadă de cel puțin 5 zile, dacă persoana în cauză a efectuat un nou test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, al cărui rezultat este negativ. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au obligația de a rămâne în carantină 5 zile de la intrarea pe teritoriul Germaniei.

În cazul persoanelor care au un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 sau un document care atestă trecerea prin boală și, din orice motiv, nu îl pot înregistra pe platforma menționată sau prezenta la momentul intrării, sunt obligate să intre în carantină. Carantina poate fi întreruptă dacă persoana în cauză transmite, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de, documentul care confirmă vaccinarea sau trecerea prin boală.

Sunt exceptate de la măsura înregistrării anterioare pe platforma https://einreiseanmeldung.de și de la măsura carantinei obligatorii, în principal, următoarele categorii de persoane:

  • persoanele aflate în tranzit;

  • lucrătorii din domeniul transporturilor;

  • membrii ai delegațiilor oficiale;

  • persoanele care se deplasează în Republica Federală Germania pentru a fi tratați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

  • persoanele care au petrecut mai puțin de 24 de ore într-o zonă cu risc ridicat sau într-o zonă cu variante de virus (www.rki.de – zone de risc) sau intră în Republica Federală Germania pentru mai puțin de 24 de ore sub regimul traficului de frontieră, precum și lucrătorii transfrontalieri etc.;

  • persoanele care călătoresc pentru sejururi mai mici de 72 ore, pentru a vizita rude de gradul I.

MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze temeinic, anterior deplasării în Germania, și să consulte paginile de internet ale Ministerului Federal al Sănătății din Germania, https://www.bundesgesundheitsministerium.de/coronavirus-infos-reisende/faq-tests-einreisende-englisch.html, Ministerului Afacerilor Externe al României, https://www.mae.ro/node/51913 și Ambasadei României la Berlin, http://berlin.mae.ro/, inclusiv privind eventuale modificări de ultim moment sau detalii suplimentare stabilite de autoritățile landului de destinație, accesibile la următoarea pagină de internet: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

Ministerul Afacerilor Externe le reamintește cetățenilor români care doresc să se deplaseze sau se află în Germania că pot solicita informații consulare la numerele de telefon ale:

  • Ambasadei României la Berlin: 0049 30 21239555, 0049 30 21239514 şi 0049 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: 0049 228 6838135; 0049 2286838211; 0049 228 6838244; 0049 228 6838254,

  • Consulatului General al României la München: 0049 89 553307; 0049 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart 0049 711 664 86 11, 0049 711 664 86 12, 0049 711 664 86 13, 0049 711 664 86 14 și 0049 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin 0049 160 157 9938, oficiilor consulare ale României la Bonn 0049 173 5757 585, München 0049 160 208 7789 şi Stuttgart 0049 171 681 3450.

(Jurnal)