„Senatul a votat proiectul de lege pe care l-am inițiat care prevede impozitarea la sursă a câștigurilor la bursă: 1% pe investiţiile mai mari de un an şi 3% pentru cele mai mici de un an, față de 10% cât este impozitul astăzi.

Prin acest proiect ne-am propus să încurajăm atragerea și implicarea investitorilor individuali pe piața bursieră românească. Dacă românii vor fi mai activi pe piața de capital, vom facilita accesul companiilor românești la finanțare, ceea ce va duce la dezvoltarea economiei.

Ne aliniem și noi cu celelalte piețe europene care încurajează și care deja oferă un tip de impozit foarte scăzut pentru investiție și cel mai important lucru este că în România trebuie încurajate investitorul și investiția, mai ales pe piața de capital și BVB care oferă, în primul rând, transparență.

Pe termen mediu, dacă prin aceste măsuri va fi generată ținta propusă de 10 miliarde de euro finanțări prin piața de capital, încasările anuale adiționale la bugetul de stat vor fi de cel puțin 150 milioane de euro sub formă de taxe pe profiturile adiționale ale companiilor finanțate.

Am depus acest proiect împreună cu colegii mei parlamentari, Sebastian Burduja, George Tuță și Claudiu Mureșan.

Proiectul a fost votat cu 118 voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, ceea ce este un semnal clar că a fost acceptat de toate partidele parlamentare și sunt șanse foarte mari să fie adoptat și de Camera Deputaților, for decizional.

Acest proiect este rezultatul consultării cu piața, cu Bursa de Valori București, ASF, Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Asociația Română a Băncilor, Asociația Brokerilor”.

(Gabriela Horga – deputat PNL de Giurgiu)