Fotbal: SCM Dunărea 2020 Giurgiu 2, debutează în weekend în campionatul Ligii a V-a

0
298

S-a dat publicității componenţa seriilor ediţiei 2022-2023 din Liga a V-a. Printre cele 42 (au fost 43 de echipe, Petrolul Roata 2 s-a retras) de echipe care vor lua startul şi care au fost împărţite în  patru serii pe criterii geografice, se numără şi SCM Dunărea 2020 Giurgiu 2 (foto), repartizată în Seria Sud A, și va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul din Port.

Echipa a doua va fi alcătuită din jucători tineri, născuți între 2003 și 2006, și va fi condusă de pe banca tehnică de către profesorii  Constantin Sandu și Cătălin Sandu, și evident, nu va avea drept de promovare în Liga a IV-a, dacă echipa mare nu promovează în Liga a III-a.

În prima etapă a Ligii a V-a, seria Sud A, Dunărea 2020 Giurgiu, va juca pe terenul din Port cu cealaltă echipă din Giurgiu, Amicii 2015. Meciul se va disputa duminică, 18 septembrie 2022, de la ora 11:00.

„Am decis să înființăm echipa a doua cu scopul declarat de a deveni peste câțiva ani anticamera echipei mari, SCM Dunărea 2020 Giurgiu. Avem mulți jucători foarte tineri și foarte talentați și am considerat necesar să le acordăm posibilitatea de a crește la un nivel superior și în condiții de competiție de seniori. Însă în funcție de meciuri și de disponibilitate,va beneficia de întăriri de la prima echipă”, a declarat legat de acest proiect nou al clubului Dunărea 2020 Giurgiu, directorul și managerul, prof. Mirel Marin.

Meciul dintre Dunărea 2020 Giurgiu și Amicii 2015 se joacă duminică, 18 septembrie 2022, de la ora 11:00, pe stadionul Dunărea din Port.

Programul etapei a I-a, Liga a V-a, seria Sud A

PRO Gostinu-Unirea Slobozia

Unirea Pietroșani-Șoimii Ghizdaru

Dunărea 2020 Giurgiu-Amicii 2015 Giurgiu

Olimpia Malu-Dunărea Găujani

Unirea Frătești-Litoral Gostinu

Programul turului echipei Dunărea 2020 Giurgiu 2 în Liga a V-a, seria Sud A

Etapa 1: 18 septembrie 2022   Dunărea Giurgiu-Amici 2015 Giurgiu

Etapa 2: 25 septembrie 2022  Șoimii Ghizdaru-Dunărea Giurgiu

Etapa 3: 2 octombrie 2022    Dunărea Giurgiu – PRO Gostinu

Etapa 4: 9 octombrie 2022    Unirea Pietrișu -Dunărea Giurgiu

Etapa 5: 16 octombrie 2022   Dunărea Giurgiu – Unirea Slobozia

Etapa 6: 23 octombrie 2022   Dunărea Giurgiu – Olimpia Malu

Etapa 7: 30 octombrie 2022   Unirea Frătești – Dunărea Giurgiu

Etapa 8: 6 noiembrie 2022    Dunărea Giurgiu  – Litoral Gostinu

Etapa 9: 13 noiembrie 2022  Dunărea Găujani – Dunărea Giurgiu

(Costel Spînu)

(Costea Nicolae-foto)