Dunărea Giurgiu a învins, duminică, cu scorul de 4-3 (3-0), echipa Spicul Izvoru, în prima etapă din Liga a IV-a, Zona 1 pentru „Turneul de desemnare a campioanei județene 2021” Partida a avut loc pe Stadionul Gogu Gîrlea-Port, din Giurgiu.



O partidă în care giurgiuvenii și-au creat multe ocazii importante, marcând în prima repriză, trei goluri prin Asan 4, Dima 42, și Blaga 45.Repriza secundă a fost una modestă pentru giurgiuveni, care a reușit un singur gol prin același Blaga în minutul 65,în timp ce oaspeții au marcat de trei ori prin M. Stan 60 (pen.), Jelescu 76 şi 84.
În etapa a II-a, Dunărea Giurgiu va juca sâmbătă, 29 Mai 2021,de la ora 14:00,cu Voința Slobozia, în timp ce Spicul Izvoru va întâlni pe Viitorul Vedea. Ambele echipe vor juca pe stadionul Gogu Gîrlea – Port, din Giurgiu.
„Obiectivul pentru sezonul 2021/2022,este promovare în Liga 3. Avem șansa să mergem în fotbalul național, acolo unde am jucat mulți ani, pentru a atinge obiectivul avem tot sprijinul domnului primar Adrian Anghelescu”, a declarat după meci noul director al SCM Dunărea 2020 Giurgiu, prof. Mirel Marin.
DUNĂREA GIURGIU: M. Văduva – Florescu, Pascu, Vrabie, H. Gheorghe – T. Constantin, Negoita – Dăianu (63 Mina), Dima, Blaga – Asan (cpt.).
Antrenor: Dorian Gârlea
Antrenor: Dorian Gârlea


