Poliția Locală va putea dispune ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public. Legea a fost aprobată de Parlament și așteaptă promulgarea Președintelui. Autoritățile locale vor decide taxele pe care le vor plăti proprietarii pentru a-și recupera mașinile.

Legea adoptată săptămâna aceasta de Camera Deputaților prevede dispunerea, de către Poliția Locală, a ridicării autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public, în alte locuri decât spațiile amenajate în acest sens. Forul decizional a adoptat această lege cu 269 de voturi pentru, 2 contra și 2 abțineri.

Astfel, Poliția Locală va putea ridica, transporta și depozita mașinile. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează pe durata a 24 de ore.

După ridicare, vehiculul va fi transportat și depozitat în spații special amenajate, aflate sub paza administrației publice. Proprietarul o poate recupera după plata taxelor de ridicare, transport și depozitare. Valoarea taxelor nu a fost încă stabilită prin lege.

Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Când nu poate Poliția Locală să-ți ridice mașina parcată neregulamentar?

Potrivit prevederilor adoptate, ridicarea vehiculului se dispune în scris, prin dispoziție de ridicare. Aceasta trebuie să cuprindă informații privind data, ora și locul ridicării vehiculului. În dispoziție trebuie notate și gradul profesional, numele și prenumele polițistului care dispune măsura, unitatea din care face parte și referire la norma încălcată de conducătorul auto a cărui mașină este ridicată. Poliția Locală va trebui să consemneze și numărul de înmatriculare al vehiculului, dar și avarii vizibile ale acestuia.

Vehiculele preluate de Poliția Locală nu vor fi transportate pe propriile roți.

Nu este permisă ridicarea unui autoturism în care se află una sau mai multe persoane. Mașina nu va fi ridicată nici în cazul în care șoferul revine la autoturism înainte de inițierea procedurii de ridicare. Operațiunea poate fi oprită dacă șoferul plătește taxa pentru ridicarea mașinii.