La data de 9 mai a.c., ora 17:00, polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au depistat pe D.J.601, în orașul Bolintin Vale, sat Malu Spart, județul Giurgiu, un bărbat de 35 de ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

„Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, comunică IPJ Giurgiu.

Conform legislației din Romania, atunci când şoferii sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

(Jurnal)