HISTORY Channel® difuzează, în premieră și în exclusivitate, pe 24 octombrie, de la ora 21:00, filmul „Regele Mihai: Drumul spre casă”, la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin.

Alegerea unui documentar despre viața Regelui Mihai al României nu este întâmplătoare. Un studiu realizat pentru HISTORY Channel în 2018 l-a evidențiat pe Regele Mihai ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra vieții românilor din ultimii 100 de ani, după cum indică 41,7% dintre români. Un procent similar indică faptul că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică pentru România. Studiul a fost realizat de iSense Solutions for HISTORY Channel, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16-65 de ani.

https://youtu.be/yWDBPnBcGYQ

Documentarul marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, premiera având loc cu o zi înainte de data de naștere, dorind să ofere un portret complet și să aducă un omagiu ultimului Rege al României.

Cu ocazia anului centenar Regele Mihai 1921-2021- studioul de producție independent din București, Chainsaw Film Productions lansează ultimul documentar istoric „Regele Mihai: Drumul către casă”.

Documentarul preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut în joc de șah dintre Vest și Rusia Sovietică. A fost prins în încercările CIA de a înființa o rezistență armată în România, a fost spionat în exil de agenții temutei Securități a lui Ceaușescu.

Folosind un interviu cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, vă spunem o poveste despre greutățile insuportabile și revenirea în patria sa”, afirmă producătorul executiv John M. Florescu.

Filmul documentar include un interviu cu Prințul Philip, Duce de Edinburgh, în care descrie prietenia sa din copilărie cu Regele Mihai când călăreau ponei pe malul Mării Negre și la Castelul Peleș în Sinaia. Prințul Philip, care este înrudit ca și soția sa Regina Elisabeta a II-a cu Regele Mihai, comentează și poziția Occidentului care abandonează România și Europa de est sub influența lui Stalin la Yalta în 1944.

(foto: Arhive Castel Eastnor 1937)

Împreună cu filmele anterioare „Războiul Regelui (2016) și „Maria: Inima României” (2018), noul documentar „Regele Mihai: Drumul către casă” aduce în fața publicului o perioadă din istoria României din 1860 până în 2017,” spune John Florescu, producătorul executiv al celor trei programe.

Turneul național de educație istorică este cu intrare liberă și este susținut de Banca Transilvania, Nuclearelectrica, BAT Romania și Groupama.

Acest turneu este ca o ploaie după o secetă de filme istorice la nivel național, iar istoria bine înțeleasă în prezent, reflectă viitorul” ne spunea Dan Drăghicescu- producător asociat pentru documentarul „Regele Mihai: drumul către casă”.

Lansarea filmului este urmată timp de un an de un turneu național de educație istorică în România, printre localități numărându-se: Sinaia, Cluj Napoca, Bicaz, Timișoara, Craiova, Sibiu, Călărași, Deva, Constanța, Tulcea, Alba Iulia și bineînțeles, Giurgiu.

Producătorii au fost prezenți și în cursul verii trecute în municipiul nostru, cu ocazia lansării unor proiecții de film la Liceul Tudor Vianu.

Aceștia ne declarau că au fost încântați de interesul acordat acelui eveniment și au precizat că vor reveni și în cursul anului viitor cu ocazia turneului de promovare al acestui film.

(Ana Magheru)