AcasăActualitateDN5 Giurgiu - București, drumul accidentelor

DN5 Giurgiu – București, drumul accidentelor

Al treilea accident rutier petrecut în patru zile pe DN5 Giurgiu – București s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 23:45, când  pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI, în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN 5, sensul de mers spre Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și 5 ambulanțe SAJ.
În eveniment au fost implicate un autoturism, în care se aflau două persoane și un microbuz, în care erau 7 persoane.
Echipajul ISU a acordat îngrijiri medicale unei pasagere, în vârstă de aproximativ 23 de ani, pe care au transportat-o la UPU Giurgiu. Alte 5 persoane au fost preluate de ambulanțele SAJ și, ulterior, transportate la spital.
De asemenea, pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
92%
0.6m/s
11%
lun
14 °
mar
11 °
mie
15 °
J
16 °
vin
12 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!