Marți, 20 iulie, la ora 14.30, directorul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor Giurgiu (DSVSA) a fost demis. Măsura vine la scurt timp după ce în data de 15 iulie, în localitatea Vieru , comuna Putineiu, din județul Giurgiu, a fost depistat un caz de antrax la un berbec și după ce o familie s-a îmbolnăvit fiind internată într-un spital din Capitală. Drept urmare a fost instituită o ”zonă de restricție” atât la nivelul localității afectate, cât și al localităților adiacente.
Conform acelorași surse, demisia directorului general survine după ce cu aproape două săptămâni în urmă directorului adjunct al Direcției , dr. Ion Popa , i-a încetat aplicabilitatea Ordinului de numire în funcția publică fiind înlocuit cu fostul director adjunct al DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu, care pentru a-și lua în primire noua funcție a fost detașat la Giurgiu. În urma acestui lucru dr. Ion Popa a revenit pe funcția sa anterioară de șef al Serviciului de Antifraudă.
Joi dimineață a fost anunțat și cel ce a fost numit director în locul lui Liviu Florescu . Noul director interimar este dr. veterinar Camelia Iliescu, ce a făcut parte din Biroul de Boli Nitriție Animală din cadrul DSVSA Giurgiu.
(Jurnal)