AcasăActualitateDirectorul CN APDF SA Giurgiu, Florian VELICU, dezvăluie cum au fost aruncați...

Directorul CN APDF SA Giurgiu, Florian VELICU, dezvăluie cum au fost aruncați pe fereastră, din nepăsare, banii companiei

Ani de-a rândul, mai exact în ultimele două decenii, o serie de probleme au apărut – și s-au accentuat, în Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu. Un asemenea exemplu a fost făcut public recent de către directorul Companiei, Florian Velicu.

„La CN. APDF. SA. Giurgiu, risipa banilor, nepăsarea, indolența, precum și incapacitatea managerială a celor care au condus aceasta entitate, au reprezentat „prioritățile” ultimilor douăzeci de ani!

Uitați-vă și dumneavoastră cum arată o construcție plutitoare aflată în proprietatea APDF-ului, care era la un pas să se scufunde din cauza faptului că nu a fost andocata de aproape douăzeci de ani și asta în contextul în care prevederea legală obliga ca andocarea să se facă odată la cinci ani!

În aceasta situație se află aproape toate construcțiile plutitoare aflate în proprietatea companiei!”, scria acesta, pe contul de facbook, alături de o serie de imagini elocvente.

Dorind să aflăm mai multe informații cu privire la aspectele semnalate, l-am contactat telefonic pe directorul Florian Velicu, acesta declarându-ne:

„Acel ponton-dormitor, situat în portul Drobeta Turnu Severin, chiar în fața biroului domnului Rușinaru, director în cadrul companiei, este în situația pe care ați văzut-o. Nu a avut timp să înțeleagă că 20 de ani, acea navă nu a fost andocată! Acum, costă de 10 ori mai mult ca să o pui pe cală și să-i cureți „opera vie” (alge și alte depuneri) și apoi o vopsire. Acum, suntem nevoiți să înlocuim tot! Am dus-o acolo să îi fac andocarea, abia am urcat-o pe doc, pentru că burta navei s-a deformat, din cauza faptului că nu mai avea structură, și am fost nevoit să fac un efort financiar de încă două miliarde de lei în plus. Nu pot spune, la acest moment, cât vor costa reparațiile în totalitatea lor. Ce pot spune acum este că, la acest moment, costurile se ridică la peste 200.000 de lei. Pentru că este foarte degradată, iar la interior structura trebuie înlocuită, automat a trebuit desfăcut și finisajul din interior, care trebuie, mai apoi, refăcut. Din punctul meu de vedere, costurile sunt de 10 ori mai mari decât dacă toate operațiunile s-ar fi făcut la timpul potrivit”, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean” directorul CN APDF SA Giurgiu, Florian Velicu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
82%
2.3m/s
30%
mie
20 °
J
21 °
vin
15 °
S
18 °
D
20 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!