
Surse din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu ne precizau, cu puțin timp în urmă că sunt șanse mari ca situația dramatică a salariilor din instituție să treneze.
Motivul întârzierii salariilor este legat, conform surselor noastre, de nepublicarea, în Monitorul Oficial, al rectificării bugetare din cotele defalcate de TVA, sume ce ar fi trebuit să constituie fondul de salarii al lunii iunie pentru peste 30.000 de angajați din sistemul protecției sociale din țară. Totuși, la presiunea sindicatelor din asistența socială, în special din direcțiile pentru protecția copilului, președintele Iohannis, întors din concediu, a semnat, în cursul serii de miercuri, 8 iulie, decretul de publicare în Monitor a rectificării amintite. În aceste condiții, publicarea s-a făcut târziu, în noapte, astfel că, și pentru luna iunie, angajații Direcțiilor de Asistență Socială și pentru Protecția Copiilor din țară, circa 30.000 de persoane, după cum aminteam anterior, vor mai avea de așteptat până ce vor intra în posesia salariilor pentru luna iunie.
Cel puțin la Giurgiu, ne declarau aceleași surse din DGASPC Giurgiu, salariile trebuiau virate cel mai târziu pe data de 10 iulie, lucru acum imposibil de realizat. În aceste condiții, de întârziere a publicării rectificării bugetare, salariile vor fi virate în cursul săptămânii viitoare.
„Deja e o obișnuință să așteptăm după mai marii de la București să își amintească de faptul că și în asistența socială muncesc oameni, ce au nevoie de salarii. Și, totodată, suntem sătui de a aștepta ca președintele țării, cel care ar trebui să fie primul care „deznoadă” ițele încurcate ale problemelor finanțelor, mai ales atunci când vorbim despre subiecte sensibile, precum protecția socială, să vină din concedii sau din week enduri prelungite, pentru a-și pune semnătura pe o hârtie…”, mai afirmau aceleași surse din DGASPC Giurgiu.
(Jurnal)