Regina protestelor antivacciniste, Dana Șoșoacă, o dă la întors, după ce unul dintre susținătorii ei fideli, Erno Kovacs, s-a infectat și a ajuns la spital, în stare gravă, infectat cu  SARS-CoV-2.

Diana Șoșoacă nu se consideră însă vinovată că Erno Kovacs zace acum pe un pat de spital, deși țipă cât o țin rărunchii seara de seară pe la televiziuni, făcând declarații mincinoase despre vaccin : ba că acesta conduce la deces, ba că produce infertilitate  ba că e scenariul agenturilor străine.

 ”Nu am auzit niciodată de el, nu am vorbit niciodată cu el!”, a declarant la început Diana Șoșoacă despre fostul ei fan, Erno Kovacs, deși imaginile în care apăreu împreună o incriminau…

 De teama oprobiului public însă,  Șoșoacă a recunoscut ulterior că îl cunoaște, declarând  însă că ar fi negat vreodată prezența Covidului (??).

Păi… în primul rând, eu nu am zis că nu există Covid. În al doilea rând, nu i-am zis dacă să se vaccineze sau nu. Dumnealui zice că regretă că nu s-a vaccinat. Să ne spună cine l-a oprit să se vaccineze. Noi am militat pentru dreptul de a alege între a te vaccina sau nu” – s-a apărat Șoșoacă.

 Într-o recentă emisiune TV, Irineu Darău, parlamentar USR, i-a adus aminte parlamentarei ce declarații a făcut despre vaccin:

Ați spus mereu că vaccinarea ucide, că dă sterilitate pe trei generații, că prin vaccinul cu ARNm se pot exploata rețelele 5G. Sunt lucruri absolut iresponsabile pe care le-ați afirmat cu repetiție. Nu vă puteți dezice de aceste vorbe și de impactul lor asupra oamenilor (…) Vă garantez că, în anii următori, veți deconta aceste declarații pentru că duc la morți!”, a mai spus Irineu Darău.

Cuprinsă de spasme, Diana Șoșoacă a continuat  cu aceleași inepții: ”Unde scrie că eu mă cunoșteam cu Erno Kovacs?! Cine vrea să se vaccineze n-are decât, dar să se știe că pot apărea efecte adverse. Cine răspunde pentru efectele adverse provocate de vaccin?”,  pentru ca în cele din urmă , vizibil încurcată,  să se eschiveze, schimbând subiectul.

La rândul său, Erno Kovacs,  organizatorul protestelor anti-COVID și anti-vaccin din Zalău, simpatizantul antivaccinistei Șoșoacă, a transmis pe contul său de Facebook un mesaj prin care îi îndeamnă pe toți oamenii să se vaccineze:

Vaccinați-vă, dragii mei. Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat. Nu lăsați să treacă timpul. Îmi pare rău că am fost împotriva vaccinării și contra COVID. Am să promovez vaccinul. Medicii sunt eroi. Trebuie respectați, îmi aplec capul în fața lor”, a  transmis  Erno Kovacs.

Bărbatul le-a mulțumit totodată medicilor și i-a rugat să îl scuze pentru neîncrederea pe care a avut-o în aceștia.

(Jurnal)