
O declarație politică, recent postată de deputatul social-democrat Elena Dinu pe contul său de socializare, trage un semnal de alarmă asupra neclarităților cu care se confruntă sistemul educațional românesc, în speță modalitatea de desfășurare a cursurilor din această toamnă.
„Că primul ministru și miniștrii guvernului său se contrazic zilnic pe subiectele de actualitate care privesc în mod direct viața românilor nu mai este o noutate pentru nimeni. Problema devine delicată atunci când starea de bălmăjeală totală din guvernul „IOC” se suprapune peste realitatea de zi cu zi a oamenilor. Mă refer, mai exact, la incapacitatea guvernanților de a comunica clar și răspicat ce se va întâmpla în continuare, în diferitele sfere ale activităților curente ale oamenilor.
Este firesc ca populația să fie confuză și să nu știe ce are de făcut, dacă în „guvernul meu” domnește o confuzie totală. În toate țările europene conducătorii statelor au anunțat, cu termene precise, pe zile, ore și minute, ce au oamenii de făcut de la izbucnirea pandemiei. Astfel este corect și normal, deoarece cetățenii trebuie să știe cum vor gestiona viața lor și a familiilor lor în situația de criză generală pe care o traversăm.
În România însă, nu se întâmplă nimic previzibil și predictibil din partea executivului, astfel încât românii habar nu au despre ceea ce au mâine de făcut.
Educația este un astfel de exemplu. Cu mai puțin de două luni înaintea începerii anului școlar, nimeni dintre liberali nu este capabil să își asume un calendar bine determinat sau să comunice clar ce se va întâmplă cu școala și elevii din septembrie.
Iniţial, ministrul Tătaru a spus că şcoala va începe cu toţi copiii în şcoală. Ministrul Anisie preciza însă că din toamnă cursurile vor continua în sistem online, cu elevii acasă. Tătaru s-a sucit apoi și a afirmat că probabil copiii vor învăţa în schimburi, o treime la şcoală, două treimi online. Așteptăm să se pronunțe și Iohannis și Orban, variante mai sunt destule în discuție…
Declarațiile publice contradictorii ale membrilor guvernului au însă consecințe dezastruoase pentru toți cei implicați. Părinții, copiii, conducerile școlilor și dascălii sunt într-o incertitudine halucinantă în lipsa unor decizii palpabile.
Părinții trebuie să știe din timp despre desfășurarea cursurilor, la școală sau online, deoarece au nevoie de reorganizarea vieții în cazul în care copiii nu vor merge la școală. Este inadmisibil să vii cu câteva zile înainte de debutul viitorului an școlar și să comunici ce hotărâri ai luat! Oamenii trebuie să știe din timp, pentru a se pregăti și a lua măsurile de siguranță necesare pentru viața copiilor.
Iar dacă școala va fi tot de acasă, iar tabletele pentru elevii fără posibilități nu au fost încă achiziționate și distribuite, deși promisiunea acestui guvern mincinos datează din luna mai, cum vor învăța acești copii?”, consideră Elena Dinu.
„Guvernați, sau mai bine plecați!”, este concluzia mesajului transmis de către deputatul giurgiuvean.
(Jurnal)