Dănuţ Lupu şi familia acestuia nu se află în cele mai bune momente, după ce fostul internaţional a fost internat la secţia ATI.
Lupu a fost depistat pozitiv cu Covid-19, iar acum se află la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului din Colentina, potrivit Digisport.

Acesta a ajuns la spital la începutul săptămânii acesteia, după ce în weekend nu s-a simţit prea bine. Văzând starea în care se află, fostul jucător de la Dinamo şi Rapid a decis să cheme ambulanţa. În urma constatării nivelului de oxigen scăzut din sânge, medicii au decis să-l interneze imediat.

În urmă cu patru ani, Dănuţ Lupu s-a aflat în faţa unui episod destul de dificil din viaţa sa. În cele din urmă, Lupu a trecut cu bine peste infecţia de la plămâni de atunci, dar acum are din nou probleme de sănătate, chiar dacă era o persoană foarte precaută în ceea ce priveşte pandemia de Covid-19.

„Am avut un edem pulmonar, o infecție foarte puternică la plămâni. La un moment dat, am mai respirat cu doar 8% din capacitatea plămânilor, nimic altceva. Lumea mai e și rea, mai e și bună, important e că am reușit și le mulțumesc în primul rând doctorilor că au avut grijă de mine și îi mulțumesc organismului că m-a ajutat în această cumpănă a vieții.

Poate și colegii mei vor învăța că, odată cu trecerea anilor, nu mai suntem tineri. Am renunțat și la țigări și mă bucur că nu le duc lipsa. Zici că treci ușor peste plăcerile vieții. Cred că sunt foarte mulți jucători care fumează”, spunea Lupu pentru Digisport.

Dănuţ Lupu s-a retras din activitatea de jucător în anul 2001, după ce a jucat la cele două rivale din Bucureşti, Dinamo şi Rapid.