În ultima vreme, incidența comunei Adunații Copăceni s-a situat la un indice mai mult decât alarmant. Acest lucru s-a datorat în primul rând apropierii mari de capitală, acolo unde foarte mulți dintre locuitorii comunei merg zilnic la muncă.

De câteva zile însă indicele incidenței se află pe un trend descrescător, ceea ce nu poate decât să bucure pe toată lumea, dar mai ales pe primarul comunei, Daniel Rusu, care ne declara că a făcut și face eforturi zilnice de a convinge oamenii să se vaccineze: „ Încercăm pe cât putem să le explicăm că doar prin vaccinare sunt protejați”.

Un mare of al primarului este faptul că anumite televiziuni promovează nonvalorile și antivacciniști atât de mult, fiind știut că la țară aceștia au succes din ce în ce mai mult.

„Părerea mea este că era necesar un lockdown încă de acum 2-3 săptămâni de zile, să nu ajungem în situația de acum. Suntem țara care nu știm decât de reguli impuse, nu de vorbă bună. Și mai suntem țara care crede mai mult în ce spune vecinul și antivaccinistul decât în ceea ce spune medicul și primarul!”

Este o situația tristă des întâlnită în mediul rural, primarul neavând puterea de a-și convinge cetățenii să meargă la vaccinare.

Din păcate, se pare că doar exemplul propriu nu este suficient pentru a-i convinge să se „lase pe mâna medicilor” care știu mai bine ce este de făcut în asemenea situații.

(Ana Magheru)