Foto: – Într-o zi , unul dintre noi va trăda! Între timp am aflat de cine era vorba ”în propoziție”…
Unii au o plăcere enormă de a resuscita cadavre politice, alții însă practică taxidermia prin presă. Cu asta pare să ocupe o publicație ilustrată, locală, on line (că ziar nu-l putem numi!) ce comenta, deunăzi, declarația primarului Nicolae Barbu, cităm:
Primarul de Giurgiu, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Giurgiu, a declarat că PSD s-a clasat pe primul loc la nivelul municipiilor în ceea ce priveşte rezultatul obţinut la alegerile parlamentare, cu procent de 59,31% din numărul total al voturilor. În tot acest timp, principalul competitor electoral, PNL, s-a plasat pe poziţia a treia, cu doar 9% din voturi, în vreme ce ALDE s-a situat pe poziţia a doua, cu 13% din voturi. Potrivit social-democratului, PSD a fost votat în municipiu de 13.031 de persoane, comparativ cu PNL, care abia dacă a adunat puţin peste 2.000 de voturi.
În opinia lui Nicolae Barbu, dacă la alegerile locale, cu Florian Nicolae cap de listă, PNL a acumulat aproape 8.000 de voturi, iată că de această dată a obţinut doar 2.000 de voturi, după plecarea acestuia la PSD.
Bă ești prost? Bă ești nebun? Care va să zică PSD-ul lui Niculae Bădălău nu are nicio valoare fără ”stimabilul”…Adicătelea oamenii ăștia care au mărșăluit pe străzi zi de zi, luând la rând, casă cu casă, măsurând cu pasul toate comunele județului nu au nicio valoare? În concluzie să înțelegem , odată pentru totdeauna , că meritul rezultatelor la parlamentare se datorează prezenței lui Florian Nicolae!?
Dar asta nu e tot, cităm: „Nu pot să nu remarc că PNL cu Floricel a avut 8.000 de voturi iar PNL, fără Floricel, a avut 2.000 de voturi în municipiu. Nu extrapolez, dar un adevăr există. În schimb, ALDE cu Vladu sau fără Vladu e acelaşi, creşterea lor fiind de doar 2% faţă de alegerile locale”, a afirmat Barbu. Observați că dintr-odată, pentru cântăreții de curte ai politicianului traseist , primarul nici nu mai are prenume , îl cheamă doar Barbu, și atât!
Cel puțin hilar dacă nu prostesc pare să acreditezi ideea că în contextul alegerilor parlamentare, electoratul giurgiuvean a considerat valoroasă doar prezența lui Florian Nicolae în PSD, când știm cu toții că prestația de 4 ani a acestuia în calitate de parlamentar a fost jenantă, indiferent că a tăcut în numele PSD-ului sau al PNL-ului. Credeți că mai puteți aburi pe cineva , stimabile, cu presa dumneavoastră, proprietate personală? Noi suntem însă convinși că și fără prezența lui Florian Nicolae , PSD-ul ar fi obținut același rezultat. Sau poate chiar mai bun, punând la socoteală voturile negative primite din partea giurgiuvenilor care detestă oportunismul …
Cum poți oare să sfidezi performanțe unice, ca cel al lui Constantin Cărăpănceanu care a obținut ca primar al comunei Ghimpați , peste 90% din voturile liber exprimate pentru PSD, lăudând un biet perdant , reprimit din milă de foștii săi colegi, de care , doar cu puțină vreme înainte, se lepădase mai repede decât Iuda de Iisus.
Probabil singura fărâmă de adevăr din aceste bla-bla-bla-uri gazetărești ar putea fi cea legată de numărul de voturi aparținând salariaților lui Florian Nicolae , care mai cred în minuni, într-o reabilitare care să le asigure în continuare un loc de muncă . Oameni onești ce poate au mizat pe faptul că întoarcerea fiului ”a-toate-pierzător” le va aduce cu ea și o sumedenie de contracte cu statul, și că prosperitatea patronului va genera stabilitatea lor materială.
Ilustratorii nu amintesc însă nimic, dar nimic, de strategul acestei victorii a PSD-ului , același de la alegerile locale, abilul politician Niculae Bădălău, nici de cei 5 lideri social democrați ce tocmai au fost aleși parlamentari . Pentru ei victoria PSD-ului la Giurgiu se rezumă doar la un singur personaj: Nicolae Florian! Nici măcar cel care a încercat de curând să-l salveze de la falimentul financiar, primarul Nicolae Barbu, nu mai contează pentru camarila mediatică a controversatului personaj.
Iată de ce ne înfiorăm, cu adevărat , retrăind parcă sentimentele dinainte de ‘89 când, realizările întregului popor erau întotdeauna cuantificate de aparatul de propagandă, de activul de partid , în dreptul omului providențial : DICTATORUL! Așa se întâmplă după cum observați și cu cei care sunt obligați să gestioneze un leș politic, încercând din răsputeri să îl împăieze, sperând că în acest fel vor putea să mai sperie pe cineva , supraviețuind eșecului , în acest mod lamentabil!
Că dacă Florian Nicolae nu e, PSD nimic nu e!
(Jurnal)