Continuând să culegem păreri din partea unor politicieni ce au fost cândva lideri în partidele ce se confruntă astăzi pentru supremația în alegeri, am solicitat câteva comentarii legate de rezultatele alegerilor din 27 septembrie și o serie de alte considerații pe seama modului în care se face astăzi politică, unuia dintre foștii președinți ai Consiliului județean Giurgiu, social democratul Victor Boiangiu.
La noi în județ mi s-au părut niște alegeri normale, ca să mă exprim cu ghilimelele de rigoare, pentru că, sinceri să fim, nu a fost chiar așa o corectitudine în secțiile de votare. Dar marea majoritate a votanților și-au spus părerea, pentru că, după părerea mea, deși au fost pe primul loc în țară, totuși votanții – și mă refer la un anumit sector de votanți, nu au venit cei care trebuiau la vot, ca să poată să se exprime într-adevăr voința poporului din județ.
Are nevoie PSD Giurgiu de o reformare
Cred că este mai mult decât necesară, pentru că și la nivel național am văzut, dar la nivel județean în mod absolut. Nu vreau să critic pe nimeni, nu dau niciun fel de nume, dar totuși cei care au condus PSD-ul au avut în vedere și alte scopuri, nu scopurile partidului, care s-au manifestat pentru populația din Giurgiu de foarte multe ori.
Impactul plecării lui Niculae Bădălău din PSD Giurgiu
După demisia din funcția de președinte al organizației județene, a fost pus interimar domnul Mina. Demisia sa a fost anunțată la ședința Comitetului Executiv Central al PSD. Bădălău nu mai există în Giurgiu și nu mai poate nici să-l ridice, nici să-l coboare…
Ce i-ar trebui PSD-ului Giurgiu
PSD-ului i-ar trebui, că discutam de conducere, o conducere care să fie mai pragmatică, în sensul să poată să își exprime într-adevăr ideile partidului, să poată să convingă oamenii că s-a transformat și că poate să revină la ceea ce s-a gândit și la ceea ce s-a știut despre PSD.
Care este valoarea listelor cu consilieri județeni și locali în raport cu anii din urmă
Acum, este foarte greu să poți să cântărești ce înseamnă valoarea unei persoane. Dar totuși, dacă plecăm de la ideea de persoană și mergem la personalitate, nu prea au existat pe liste candidați cu personalitate care să se impună în fața alegătorilor și care să reprezinte încrederea lor și să poată să fie votați. Au fost votați de un curent. Nu mă refer acum la altceva…USR, de exemplu, este un curent, care a influențat și PNL-ul și de aceea acest curent uite că l-am simțit și noi în județul nostru.
De ce a pierdut Nicolae Barbu funcția de primar?
Spuneam mai devreme că a fost vorba de un curent, spuneam că simpatia giurgiuvenilor, a celor care nu s-au prezentat la vot, erau cei care trebuiau să voteze. Absența a fost pentru că Victor Ponta nu a fost foarte agreat la Giurgiu. Asta este realitatea. Nu pot să spun dacă a fost greșeală sau nu, risc sau nu, nu pot să spun eu, dar ideea că mergem pe simpla chestie, nu a avut așa o popularitate în Giurgiu, Victor Ponta.
Am părerea că dacă mergea ca independent, avea mai multe șanse. El a fost, de fapt, un om deosebit, un gospodar foarte, foarte bun, un om de o calitate deosebită, a respectat oamenii, a avut o personalitate și și-a dedicat toată activitatea sa muncii administrative în municipiul nostru.
Ce șanse are acest oraș în actualul mandat
Dacă se gândesc (și mă refer chiar la administrația Giurgiului, a municipiului în mod deosebit), să ducă pe aceeași linie care a fost începută, proiectele deosebite ce au fost demarate, și la un nivel foarte larg, atunci va fi bine. Mi se pare cam greu, pentru că depinde de ideea de cum poate fiecare administrator să realizeze o echipă, să aibă o echipă care să meargă cu el. Dar merg pe ideea că „comandant fără oști nu există”, iar comandantul bun este acela care știe să-și aleagă oștile. Adică un primar, un președinte de consiliu, nu trebuie să meargă pe ideea „mătur tot și pun altceva”. trebuie să meargă pe ideea să-și aleagă oamenii cei mai corespunzători și profesioniști ca să poată duce la îndeplinire ceea ce au propus sau ceea ce este bine pentru Giurgiu.
(Jurnal)