Până acum, în fiecare an, în zilele de sărbătoare (indiferent care ar fi fost aceasta), Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu era asaltată de giurgiuveni care exagerau fie cu alcoolul, fie cu alimentele. 

Anul acesta, de Paști, după cum spuneau cei de la UPU, numărul cazurilor nu a diferit aproape deloc față de o zi normală de muncă, în sensul că numărul prezentărilor a fost de circa o sută, în 24 de ore (intervalul 18 aprilie, ora 19,00 – 19 aprilie, ora 19,00). Aceleași surse precizau, pentru „Jurnal giurgiuvean”, că majoritatea celor care au apelat la serviciile Urgențelor erau persoane trecute de 50 de ani, iar afecțiunile prezentate au fost afecțiuni cardiace (hipertensiuni) și accidente vasculare cerebrale. Nu au lipsit nici agresiunile fizice, un număr de cinci persoane apelând la medici ca urmare a bătăilor în care au fost implicate. 

(Jurnal)