AcasăActualitateCu ce mai încearcă unii să treacă frontiera de la Giurgiu...

Cu ce mai încearcă unii să treacă frontiera de la Giurgiu…

Peste 10.000 kilograme deşeuri din plastic, oprite în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 10.000 kilograme deşeuri de materiale din plastic. Deşeurile erau destinate ţării noastre însă au fost returnate societăţii expeditoare.

În data de 26 noiembrie, în jurul orei 05.30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un ansamblu rutier condus de un cetățean român, în vârstă de 62 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, polițiștii de frontieră giurgiuveni, au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 10.120 kilograme deșeuri de materiale din plastic.

          Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

   Peste 1.900 de bunuri contrafăcute, descoperite la P.T.F Giurgiu

În al doilea caz polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra mai multor mijloace de transport, peste 1.900 de bunuri ( articole vestimentare și parfumerie), toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Astfel, în ultimele 48 de ore, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, trei autocare, ocazie cu care   polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentele pentru marfă, printre bagaje, cantitatea totală de 853 articole vestimentare și 885  parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor,  s-a  stabilit că bunurile descoperite aparțin unui șofer și pasagerilor mijloacelor de transport, respectiv doi cetățeni turci și trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani.

 Persoanele nu deţineau documente de provenienţă pentru bunurile sus-menţionate. Bunurile, în valoare estimată de  413.900 lei (dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă), au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
82%
2.3m/s
30%
mie
20 °
J
21 °
vin
15 °
S
18 °
D
20 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!