Ca de fiecare dată când s-a aflat la guvernare, Partidul Social Democrat pune și acum, în noua coaliție de guvernământ, un accent deosebit pe susținerea și evoluția #agriculturii, neîndoielnic un sector #vital al creșterii economice și al dezvoltării generale a țării. În timpul scurt de la intrarea PSD la guvernare, #Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a propus deja inițierea a trei programe de maximă importanță pentru sprijinirea agricultorilor. Astfel, Programele #Tomata, #Usturoiul și cel pentru susținerea #accizei la motorină au fost aprobate de Guvern săptămâna trecută, la propunerea ministrului PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, un veritabil specialist în domeniu.

„Acestor trei programe indispensabile creării de #performanță și evoluție, benefice atât pentru cei care activează în domeniu, cât și pentru toți românii, în acest an li se vor adăuga alte două demersuri noi, respectiv lansarea Programului pentru cultura #cartofului și a Programului pentru #struguri de masă, cele două fiind deja cuprinse pentru finanțare în bugetul de stat.

Cele două platforme de sprijin vor încuraja #antreprenorii autohtoni din agricultură să investească sustenabil în aceste culturi, atât la cartofi, cât și la struguri românii având o îndelungată #tradiție și experiență, prin obținerea unor producții de calitate, recunoscute pe plan internațional. Necesitatea acestor formule de susținere este conferită, în cazul cartofilor, de lipsa unor #depozite în care produsele să fie menținute pe perioade mai lungi, mai ales pe perioada iernii. Cu toate că producția de cartofi este una importantă la nivel național, inexistența spațiilor de depozitare a condus la un #preț neprofitabil pentru fermieri, mulți dintre ei exprimând ideea de a abandona culturile.

Prin acest program însă, Guvernul încurajează #producătorii să nu renunțe la cultura cartofului și să aibă încredere să producă, prin alocarea a 30 de milioane de euro special pentru creare de unități de depozitare. Această #măsură are ca scop reducerea exponențială a importurilor de cartofi în următorii doi ani, precum și oferirea pe piață a unor produse de un înalt nivel #calitativ.

În ceea ce privește Programul pentru struguri de masă, MADR dorește să aducă strugurii de consum la nivelul de #competitivitate al vinurilor românești, recunoscute în toată lumea, atât prin producție, cât și prin performanțe. La capitolul struguri de masă suntem însă deficitari, iar #importurile dețin un procent însemnat din consumul românilor. Prin acest proiect de dezvoltare, se vor aloca 15 milioane de lei, pentru a veni în sprijinirea #fermierilor care pot produce struguri de masă, pentru consumul de zi cu zi al populației.

În concluzie, #PSD vine cu soluții concrete pentru îmbunătățirea #economiei și a traiului de zi cu zi al românilor, prin lansarea unor măsuri care să ducă la un progres real, respectându-și astfel #angajamentele luate în momentul intrării la guvernare.”

(Cristina Elena DINU- deputat PSD Giurgiu)