AcasăActualitateCoronavirus la Căminul pentru persoane vârstnice de la Oncești!

Coronavirus la Căminul pentru persoane vârstnice de la Oncești!

Trei angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu, precum și 16 beneficiari ai serviciilor Centrului pentru Persoane Vârstnice Oncești au fost confirmați pozitivi la noul coronavirus, încă de sâmbătă, 1 august.

Pe surse, se pare că pacientul „zero” din Centru este o infirmieră care, în urmă cu mai bine de o săptămână, a participat la o petrecere (tăiere de moț) în localitatea Izvoarele. Mai apoi, aceeași infirmieră a petrecut mai multe ore, în zile diferite, la scara blocului, în compania unor tineri proaspăt întorși din Italia, mâncând semințe.
De la aceasta se pare că s-au infectat atât colegii (care au rămas în centru încă de sâmbătă, neputând ieși și nici să fie schimbată tura), precum și cei 16 bătrâni beneficiari.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
95%
2.8m/s
91%
D
17 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
13 °
J
12 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!