Joi, 28 aprilie, a avut loc, așa cum anunțam anterior, ședința extraordinară a Consiliului Local Giurgiu care parcă a prevestit  o tentativă de fratricid și nicidecum o dezbatere punctuală, pertinentă a proiectelor de pe ordinea de zi, , cum ne-am fi așteptat din partea celor doi  parteneri de coaliție, ”frați vitregi”: PSD – PNL.   

Cartoful fierbinte al acestei ședințe  l-a constituit,  cu siguranță,  proiectul de  majorare a taxelor și impozitelor locale ce a scos la iveală încă o data controversele existente între cele două tabere politice aflate împreună la guvernare, ce au acoperit  sunetul surd al pumnalelor ivite cu ostentație, în mai multe rânduri pe parcursul dezbaterii,  din teaca alegațiilor mai multor consilieri…

Ce trebuia relevat, fără ipocrizie, a fost făcut de către primarul Adrian Anghelescu: Primăria Giurgiu nu mai are bani, dragi concetățeni!  Noile prețuri la energie, la carburant, la gaze acoperirea unor datorii istorice au făcut ca instituția să ajungă la fundul sacului înainte ca cineva să prevadă acest lucru. Iată de ce singura soluție salvatoare, oarecum, ar fi o majorare a taxelor și impozitelor locale.

Este adevărat că niciunui giurgiuvean nu îi va cădea bine această veste cât timp prețurile pe piață au explodat atât la utilități cât și la alimente…Dar, oare  vedeți o altă soluție?

Cu cât vor crește dările giurgiuvenilor, de la  anul…

Deși o parte din consilieri s-au împotrivit acestei măsuri de avarie , se pare că ea ar fi singura  soluție a Primăriei Municipiului la acest moment pentru a se menține în viață, de a asigura totodată nevoile administrației locale, serviciile publice indispensabile unui oraș ca Giurgiu și nu în ultimul rând de a suporta cheltuielile de funcționare.

În acet context, social-democratul Marian Măroiu a menționat faptul că giurgiuvenii nu vor putea face față acestei majorări care se suprapune celor deja manifestate în plan social.

La rândul său, George Pălălău, consilier PRO România, a propus  – ca măsură extremă – o micșorarea a salariilor, la nivelul conducerii Primăriei, ceea ce unora li s-a părut de neacceptat cât timp în ultima perioadă s-a tot vorbit în mediul public despre o eventuală majorare a salariilor bugetarilor …

După ce Consilierii PSD au anunțat că nu vor vota acest proiect, s-a trecut la vot, la care 11 consilieri au votat ”pentru” , în timp ce alți  9 au votat ”împotrivă”. De menționat faptul că atât primarul Adrian Anghelescu cât și directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale, Laurențiu Țintea, au susținut printr-o suită de argumente justețea acestei măsuri majore, care deși este antipopulară, e menită să asigure o gură de oxigen municipalității până la găsirea unor variante noi de supraviețuire.

De menționat că această veste vine pe fondul alarmist al Băncii Mondiale care avertizează că ne așteaptă  cel mai mare șoc al prețurilor manifestat în  ultimii 50 de ani și că efectele acestuia    s-ar putea prelungi chiar până la finele anului 2024!

(Florian Tincu)