Marți, 2 noiembrie, în prime-time, la știrile de la ora 19:00 a unui post de televiziune (și în ediția în reluare de a doua zi: miercuri, 3 noiembrie), erau prezentate concluziile unui raport al Comisiei de Monitorizare (entitate aflată în subordinea Parlamentului), comisie care conform documentului, efectuase un control la Centrul pentru persoane adulte cu dizabilități de la Tântava în județul Giurgiu. Acolo, aceștia constataseră mai multe nereguli, despre care cei din comisie spuneau că sunt demne de „umilință”, conform titlului postat pe burtiera postului, de realizatorii  emisiunii respective.

Pe scurt, aceștia ar fi  constatat deficiențe la bucătăria Centrului (aragazuri de uz casnic ruginite, după cum spun ei…), dar și probleme la grupurile sanitare și la tencuiala încăperii. Ceea ce au uitat, se pare, membrii comisiei este că standardele de viață pentru beneficiari au fost modificate anual, însă nu același lucru s-a întâmplat și cu standardele de cost…

Acestea nu au mai fost actualizate, conform precizărilor conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu, de mai bine de trei ani! Interval în care cheltuielile au tot fost mărite, începând cu salariile angajaților și până la cheltuielile cu hrana, utilitățile și cazarmamentul asistaților din aceste Centre.

„Este o acuzație total nefondată, bazată, probabil, pe o sesizare sau un „pont” trimis din zonă. O acuzație menită să arunce o lumină proastă vis-a-vis de managementul instituției. Problemele de la Tântava și din celelalte centre ale DGASPC Giurgiu sunt vechi… sunt știute. Toate se rezolvă însă în timp și cu bani. Problema este că sistemul de asistență socială din România suferă, de câțiva ani, din cauza costurilor de întreținere al asistatului, care nu au fost actualizate de circa  trei ani, și niciodată făcute ținându-se cont de cerințele impuse, tot de autoritățile care ne conduc. Realitatea este că toate costurile pentru întreținerea unui beneficiar sunt cu mult mai mari decât cele aprobate de autorități. Concret, este vorba de faptul că valoarea aprobată este cam jumătate din necesar, în condițiile în care mergem pe minim! Neavând bani, nu putem face nici reabilitări, nu ne putem nici raporta la standardele impuse de Minister sau cele cerute de aceste comisii care apar peste noapte și vin în controale cu cerințe din ce în ce mai mari – ne-a declarat Dan Sima, directorul general adjunct din Direcția de Asistență Socială a Persoanelor Adulte din cadrul DGASPC Giurgiu.

Ne raportăm la standardele de viață ale asistenței sociale din Europa, dar cu bani românești! De ani de zile, nu avem indicată o sursă clară de finanțare! Este un atac la adresa conducerii instituției noastre, este un atac la adresa asistenței sociale din România! Neregulile constatate nu au fost legate de modul de îngrijire al beneficiarului, ci de nereguli care se pot întâmpla oriunde, și care apar din lipsa de finanțare! Noi avem multiple solicitări pentru creșterea finanțării…”, a mai spus directorul adjunct al Direcției.

Mai mult, în cadrul aceluiași material  al postului Tv, se făcea vorbire despre o sumă de 70.000 de euro, care ar însemna bugetul pentru Centrul Tîntava. Referitor la acest aspect, atât directorul general al DGASPC Giurgiu, Dana Ruse, precum și Dan Sima, au declarat că nu au cunoștință de o asemenea sumă.

„Nu avem cunoștință de așa ceva. Se poate verifica! Bugetul alocat despre care vorbesc nu este real…În primul rând, bugetul despre care vorbesc dumnealor, pentru Tîntava, ar fi mult mai mare. O investiție de reabilitare acolo, și am tot făcut calcule, de ceva timp, se ridică la circa un milion de euro, pentru a face reabilitarea Centrului la cerințele raportate în standardele de calitate! Deci, nu există această sumă, pe care nu știm de unde au luat-o respectivii! Sunt director de o lună și jumătate, și nu mi-a trecut prin mână vreo hârtie care să aducă în discuție această sumă! Am discutat chiar și la contabilitate, și nu a existat și nici nu există această sumă!”, ne-au declarat cei doi.

În ceea ce privește situația controalelor, directorul Dana Ruse declara că, într-adevăr, în data de 2 iulie 2021, a fost efectuat un prim control al acestei comisii, în urma căruia s-au făcut recomandări, într-un proces-verbal venit pe 16 august 2021, cu un termen de remediere de 30 de zile. Pe data de 20 octombrie, au verificat realizarea acelor măsuri, după care au tras concluzia că recomandarea nu a fost implementată.

„Eu vă spun că în 30 de zile din iulie până în octombrie, s-au remediat, dar s-a ajuns din nou la aceeși situație, pentru că discutăm despre presoane adulte cu dizabilități. Nimeni nu știe ce se întâmplă acolo până nu se duce să vadă! Salariații de acolo sunt niște martiri! Nu mi se pare corect ca ieri, în momentul în care am fost sunată de Autoritate (ANPDC) să se trimită, în timp ce vorbeam cu o doamnă de acolo, să se trimită raportul pe mail-ul instituției, în interval de puțin peste jumătate de oră. La 11,28 vorbeam cu doamna, la 12,15 am listat raportul, iar la 12,30 era deja televiziunea acolo! Nu așa se procedează, este punctul meu de vedere! Noi nu am avut acest raport! Eu l-am întrebat pe dl Marica, șeful centrului, care este situația în timpul controlului, și a spus că este ok. Dar putem dovedi că s-a lucrat cu grafice, cu lucrări!”, au mai precizat cei doi directori ai DGASPC Giurgiu.

Cei doi menționau că cele 30 de zile impuse pentru remedierea deficiențelor se constituie într-un termen nerealist, în condițiile în care, în legislația actuală, o achiziție durează mai mult. Cât despre solicitări financiare către Consiliul Județean, în subordinea căruia se află DGASPC Giurgiu, și pentru acestea durata este mult mai mare, orice suplimentare de buget însemnând o hotărâre de consiliu.

În concluzie, în tot acest context de pandemie, controlul Comisiei amintite vine ca o răutate din partea unora ce vor să atace, într-un fel sau altul, actuala conducere a DGASPC Giurgiu. Mai mult, la momentul controlului, la Tîntava se derula o campanie de vaccinare pentru 70 de persoane, iar în timp ce se primeau 12 tone de carburant, televiziunea stătea, pândind,  la poarta Centrului.

Lucru care ne face să ne întrebăm cine are interesul să destabilizeze lucrurile la nivelul Direcției, o instituție care încă de la înființarea ei a fost mereu implicată, de multe ori fără vina ei, în tot felul de situații delicate și permanent grevată de jocuri politice.

(Jurnal)