Luni, 25 aprilie, contestația la executare depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi ani închisoare, cu suspendare, primită în dosarul ‘Referendumul’, a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție , anunță Agerpres. Decizia este definitivă!
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa în partid în scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politică din care făcea parte formatiunea pe care o reprezenta, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale.
Conform acelorași surse, Liviu Dragnea a demarat, în luna februarie, o acțiune de redeschidere a procesului ‘Referendumul’, prin depunerea în instanta a unei contestatii la executare, o cerere extraordinara de atac.
Avocatii acestuia au cerut in instanta anularea deciziei din dosarul ‘Referendumul’, pe motiv ca două judecatoare din complet, printre care și Livia Stanciu, s-au pensionat înainte de redactarea motivării, iar în locul lor a semnat altcineva. De asemenea, ei au reclamat faptul ca a fost depasit termenul de 30 de zile pentru redactarea motivarii în acest dosar.
În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul ‘Referendumul’.
Liviu Dragnea a refuzat să comenteze decizia, dar îsi indreapta atentia si spre Curtea Constitutionala care trebuie să decida daca un politician poate sa ocupe o functie de demnitate publica, asa cum ar fi cea de premier, după ce a fost condamnat definitiv.
(Jurnal)


