joi, aprilie 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Este posibil ca reluarea curselor CFR de călători pe ruta Giurgiu – Grădiştea să se mai amâne

Este posibil ca reluarea curselor CFR de călători pe ruta Giurgiu – Grădiştea să se mai amâne

0
Este posibil ca reluarea curselor CFR de călători pe ruta Giurgiu – Grădiştea să se mai amâne

trenuriDupă şapte ani în care linia CFR Giurgiu – Grădiştea nu a fost utilizată, site-ul ClubFeroviar.ro anunţa, cu surle şi trâmbiţe, reluarea circulaţiei pe această linie, începând cu data de 1 Mai.

„În cursul zilei de joi (n.r. 13 aprilie 2017), CFR Călători şi CFR SA au făcut primele probe pe acest tronson feroviar, iar acestea vor continua şi în perioada următoare. Iniţial, reluarea circulaţiei feroviare era preconizată pentru ziua de astăzi (n.r. – 18 aprilie 2017).

„Ieri s-au făcut primele probe. Se vor mai face şi altele, pentru că este vorba de gabarit şi semnalizare. Trenurile care vor fi introduse sunt destinate cu precădere elevilor care fac naveta, iar aceştia sunt acum în vacanţă. Sperăm ca în cel mai scurt timp, cel mai probabil de 1 Mai, să putem relua circulaţia”, a declarat pentru Club Feroviar un oficial al CFR Călători.”, scriau cei de la site-ul amintit.

Pentru mai multe detalii, legate de veridicitatea informaţiei, precum şi de programul de circulaţie al trenurilor şi personalul care va deservi gările de pe traseu, ne-am adresat reprezentanţilor CFR care au declarat, în exclusivitate pentru „Jurnal Giurgiuvean”:

„În data de 13.04.2017 pe distanţa Giurgiu Nord – Grădiştea şi retur a circulat un tren de probă cu specialişti din cadrul SNTFC şi CNCFR pentru a se stabili timpii de mers şi alte elemente tehnice necesare în vederea întocmirii unor trasee pentru trenurile de călători. Acest studiu de trasee a fost transmis către operatorul feroviar de transport SNTFC în vederea întocmirii comenzii pentru introducerea in circulaţie a unor trenuri de călători pe această secţie (conform reglementărilor feroviare în vigoare).

Personalul care va deservi staţiile şi haltele de mişcare de pe această secţie va fi din cel existent la acest moment la CNCFR.

Datele privind reluarea circulaţiei şi programul trenurilor vor fi comunicate în timp util, imediat ce vor fi stabilite”, a mai precizat Roberta Cătănescu, din cadrul Direcţiei Comunicare şi Relaţii Externe – Serviciul Comunicare Mass-Media al CFR S.A.  Pe secţiunea de linie Grădiştea – Giurgiu nu se mai circulă din aprilie 2013, când CFR Călători a anulat ultimele garnituri. În acel an, societatea feroviară de stat a încetat operarea pe alte patru secţii, în încercarea de a-şi reduce costurile.

(O.C.)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
69 %
2.1kmh
8 %
J
23 °
vin
25 °
S
24 °
D
14 °
lun
10 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com