Ciprian Alexandru, Președintele USR Giurgiu: ” Culmea ipocriziei de care este în stare coaliția PNL=PSD. Împreună cu AUR, aceștia au votat creșterea salariilor parlamentarilor cu aprox. 2000 de lei pe lună!”

0
297

La scurt timp după ce parlamentarii și-au mărit salariile cu 25%, reacțiile nu au întârziat să apară atât din partea reprezentanților  Opoziției (USR ca exemplu) cât mai ales din partea societății civile, a cetățenilor cu salarii de mizerie, împovărați de griji și înfricoșați de valoarea facturilor la energie electrică și gaze.

Unul dintre contestatarii acestei măsuri nesimțite și totodată discriminatorii este cea a Președintelui USR Giurgiu, Ciprian ALEXANDRU, care declara:

În data de 21 septembrie, am asistat în Senat la maximul ipocriziei de care este în stare coaliția PNL=PSD. Aceștia, împreună cu AUR, au votat creșterea salariilor parlamentarilor cu aprox 2000 de lei pe lună! – declara acesta.

Este un tupeu incredibil să spui că îti pasă de oamenii care primesc facturi de ordinul miilor de lei, fără a găsi soluții, în schimb să îti mărești singur salariul!

De remarcat faptul că și reprezentanții lui Putin în România, partidul AUR, au votat pentru mărire.

Am auzit că AUR pregătește un miting în zilele următoare…Oare ce vor striga? Jos AUR că și-au mărit salariile și noi murim de foame? 

Trist destin are țara asta așa de frumoasă! – conchidea cu un iz de amărăciune liderul filialei USR Giurgiu.

(Jurnal)